Acasă Politic Un fost ministru al Apărării propune un acord militar de apărare reciprocă...

Un fost ministru al Apărării propune un acord militar de apărare reciprocă între România și Republica Moldova

DISTRIBUIȚI
????????????????????????????????????

162537 – 06122021 – Viorel Cibotaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, în prezent analist militar, a avansat luni într-o conferință de presă ideea semnării unui acord militar de apărare reciprocă între România și Republica Moldova, fapt ce ar însemna o garanție reciprocă din partea ambelor state, într-un climat de securitate tot mai ostil din pricina militarismului pronunțat al Rusiei.

El a mai precizat că un astfel de acord ar putea făcut după modelul precedentului deja creat între Turcia și Azerbaidjan, cu statul turc fiind la fel membru al NATO, la fel ca și România.

„Mai mult decât atât, în baza acelui acord (dintre Ankara și Baku) au fost organizate acțiuni de reîntoarcere a părții Azerbaidjanului – Nagorno-Karabakh (care era controlată de Armenia, n.red.). Eu categoric n-aș fi vrut să văd acest acord (dintre Republica Moldova și România, n.r.) în aceeași dimensiune. Începând cu președintele Voronin și următoarele guvernări, inclusiv actuala, în persoana Maiei Sandu, au reconfirmat că Republica Moldova niciodată nu va recurge la instrumente militare pentru procesul de reintegrare. Și aceasta este important. Dar riscurile sunt atât de multele, atât de neașteptate, inclusiv cu caracter militar. Noi suntem într-o zonă foarte vulnerabilă din acest punct de vedere”, a declarat Cibotaru, citat de G4 Media.

În ceea ce privește neutralitatea militară a Republicii Moldova trecută în Constituție, el a explicat că de facto acest lucru nu ferește Republica Moldova de pericole de securitate. „Republica Moldova nu are absolut nimic în comun cu neutralitatea. Nici cu cultura neutralității, nici cu comportamentul unui stat neutru clasic, precum Elveția. În general, aproape că nu mai există astăzi state neutre, în afară de Elveția, care este doar simbolic neutră. Gradul de angajare a Elveției în activitățile Alianței Nord-Atlantice, prin Programul Parteneriatul pentru Pace și prin politica de securitate și afaceri externe a UE, este așa de mare, încât cu greu putem vorbi că Elveția este un stat neutru. Dar Elveția, elvețienii, înțeleg neutralitatea ca neimplicare în conflictele militare”, a mai precizat Ciubotaru.

El a explicat că teza neutralității servește de fapt Rusiei. „La noi însă se impune o înțelegere univocă, care este susținută și formulată de către Federația Rusă, în viziunea căreia Republica Moldova poate să nu-și dezvolte relațiile cu Federația Rusă, dar în nici un caz nu trebuie să-și dezvolte relațiile cu Alianța Nord-Atlantică și cu UERepubli”, a conchis fostul ministru al Apărării.

România și Republica Moldova și-au intensificat colaborarea militară în ultimii ani, iar armatele celor două state participă frecvent la exerciții militare comune și de interoperabilitate. Foto: Umbrela-strategica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.