Acasă Anchete Interne Directorul Serviciului de Investigații Speciale din Lituania și președinte al EPAC/EACN, în...

Directorul Serviciului de Investigații Speciale din Lituania și președinte al EPAC/EACN, în vizită de lucru la DGA

DISTRIBUIȚI

 163227 – 26012022 – În ziua de 26 ianuarie 2022, conducerea Direcției Generale Anticorupție a primit, la sediul din București, vizita lui Zydrunas Bartkus, director al Serviciul de Investigații Speciale (STT) din Republica Lituania, recent ales în poziția de președinte al Rețelei EPAC/EACN – Parteneri Europeni împotriva Corupției/Rețeaua Europeană a Punctelor de Contact Anticorupție.

Vizita vine ca urmare a alegerilor noului Comitet de conducere al EPAC/EACN cu ocazia Conferinței anuale și a Adunării Generale desfășurate în perioada 01-02.12.2021, la Vilnius, în Lituania, unde am fost onorați de alegerea pentru poziția de vice-președinte adjunct, divizia autorități anticorupție și a unui reprezentant  al  D.G.A., în persoana domnul comisar-șef de poliție Mihai Bârlici, director al Direcției Prevenire.

În acest context, scopul vizitei noului președinte EPAC/EACN a fost acela de a cunoaște mai bine membrii Comitetului de conducere din cadrul instituțiilor partenere din Austria, România, Franța și Irlanda, dar și conducerea instituțiilor de proveniență pentru a încuraja acordarea unui sprijin adecvat activităților coordonate de acest organism.

De asemenea,  Žydrūnas Bartkus a prezentat propuneri pentru direcții de acțiune, idei despre cum s-ar putea dezvolta EPAC / EACN în viitorul apropiat, deschizând practic un dialog pentru un schimb de opinii pe această temă.

Reamintim faptul că EPAC/EACN are în componență peste 100 de agenții anticorupție și de supraveghere a poliției din statele membre ale Consiliului Europei, fiind creată cu scopul de a îmbunătăți cooperarea în aceste domenii. Secretariatul EPAC este asigurat de Biroul Federal Anticorupție (BAK) din Austria.

În fapt, majoritatea  autorităților  anticorupție  sunt  membre ale ambelor rețele care aduc o contribuție semnificativă eforturilor comune asumate de statele membre în scopul reducerii şi stopării fenomenului corupției.

Direcția Generală Anticorupţie a devenit membru cu drepturi depline al EPAC/EACN  începând cu data de 12 octombrie 2007, având o prezență activă în cadrul tuturor activităților desfășurate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.