Acasă Externe Agenda Europeana Încărcător comun pentru dispozitivele electronice

Încărcător comun pentru dispozitivele electronice

DISTRIBUIȚI

163232 – 27012022   – UE lucrează la un proiect legislativ care propune un port standard comun pentru toate telefoanele inteligente, tabletele, camerele digitale, căștile, difuzoarele portabile și consolele de jocuri video.

La 26 ianuarie 2022, statele membre au convenit asupra unui mandat de negociere pentru propunerea privind un încărcător comun. Propunerea urmărește să garanteze că nu mai este necesar să se cumpere un încărcător nou de fiecare dată când se cumpără un telefon mobil nou sau un produs similar și că toate dispozitivele pot fi reîncărcate utilizând același încărcător.

Reducerea deșeurilor electronice

Propunerea va îmbunătăți confortul consumatorilor prin armonizarea interfețelor de încărcare și a tehnologiei de încărcare rapidă. Prin acest nou act legislativ, vânzarea încărcătoarelor va fi separată de vânzarea de dispozitive electronice, astfel încât un nou încărcător nu va fi neapărat inclus atunci când se cumpără un nou dispozitiv. Acest lucru va reduce deșeurile electronice asociate cu producția, transportul și eliminarea încărcătoarelor.

Pentru a îmbunătăți informarea consumatorilor, Consiliul a adăugat la propunere o anexă cu o pictogramă care indică dacă un dispozitiv de încărcare este oferit împreună cu dispozitivul, precum și o etichetă care indică specificațiile de încărcare.

Textul Consiliului clarifică, de asemenea, specificațiile tehnice pentru un încărcător comun.

Mandatul a fost aprobat de ambasadori în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) al Consiliului, ceea ce permite președinției Consiliului să înceapă negocierile cu Parlamentul European de îndată ce Parlamentul European va conveni asupra poziției sale.

Propunerea privind un încărcător comun a fost prezentată de Comisia Europeană la 23 septembrie 2021.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.