Acasă Social Administratie Nicușor Dan privind greva STB: Este o grevă ilegală pentru multe motive

Nicușor Dan privind greva STB: Este o grevă ilegală pentru multe motive

DISTRIBUIȚI

163139 – 20012022 – Avem o grevă la serviciul public de transport, la STB, acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, de toate categoriile, copii care trebuie să meargă la şcoală, oameni care trebuie să meargă la serviciu, care să presteze diferite activităţi, pensionari, oameni în vârstă care poate trebuie să meargă la un consult medical.

Este o grevă ilegală pentru multe motive:

În primul rând, suntem în stare de alertă şi în stare de alertă nu se fac greve! Există o lege a dialogului social care obligă ca, înainte de o grevă, să existe nişte paşi procedurali tocmai pentru ca patronatul, sau în cazul nostru consiliul de administraţie, să poată să ia cunoştinţă de revendicări.

Şi chiar dacă n-am fi în stare de alertă, există o obligaţie legală ca pentru aceste servicii importante, printre care transportul public, să fie asigurată o activitate de o treime, lucru care nu se întâmplă.

Acţiunea în instanţă este scrisă, este depusă la Tribunalul Bucureşti de către STB, și prin aceasta se solicită judecătorilor să constate că această acţiune este ilegală şi să dispună să reia lucrul. Fiind un conflict de muncă între STB şi angajaţi, în litigiul pe care l-a iniţiat STB va fi o cerere de intervenţie din partea Municipalităţii, care este şi ea scrisă, pentru că această grevă afectează viaţa a sute de mii de bucureşteni.

Nu este o grevă spontană, aşa cum se afirmă, este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ şi avem dovezile în acest sens.

Avem deja scrise şi depuse plângerile penale împotriva liderilor de sindicat care au orchestrat această grevă. Dincolo de a fi o grevă organizată de sindicat, este o grevă politică, al cărui principal responsabil este domnul Petrariu, consilier general PSD şi lider al sindicatului reprezentativ. Şi avem, repet, şi dovezile şi plângerile penale împotriva domniei sale.

Îmi pare rău că şoferii au căzut în plasa acestor manipulări care au, cum am spus, un substrat politic.

Fac apel la şoferi să înţeleagă gravitatea acţiunilor lor, fac apel să reia activitatea, pentru că, aşa cum am spus, afectează viaţa sutelor de mii de bucureşteni care folosesc transportul public.

Vreau să le transmit şoferilor care participă la această grevă că sunt deschis la un dialog cu ei, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat care au organizat acest protest ilegal. Îi aştept la discuţii, aştept să îşi desemneze reprezentanţi cu care să stăm de vorbă.

Vreau să mulţumesc mai multor instituţii care s-au mobilizat, pentru că aveam informaţii, chiar dacă nu complete, despre ce se va întâmpla în această dimineaţă. Metrorex a suplimentat, Poliţia şi Jandarmeria, alături de Poliţia Locală, s-au mobilizat pentru a informa oamenii care aşteptau în staţii fără să ştie de această grevă.

În ceea ce priveşte situația STB, vreau să spun nişte lucruri:

În primul rând, am făcut toate eforturile pentru a menţine în viaţă această societate care era la limita falimentului în momentul în care am ajuns în Primărie.

 În momentul în care am ajuns în Primărie, datoriile STB erau de 1,2 miliarde lei. După cum ştiţi, există mai multe bunuri ale STB care sunt poprite de ANAF. Şi nu mai multe bunuri, ci practic cea mai mare parte din flotă este sechestrată de ANAF. În momentul acesta, cu sprijinul Guvernelor Orban, Cîţu, Ciucă, datoria pe care STB o are este de 760 de milioane de lei, deci aproape jumătate faţă de cea pe care am preluat-o. Şi, mai important, este o datorie care acum este eşalonată cu ANAF. Deci există predictibilitate pe plăţi şi nu mai există vreun risc pentru ca această societate să intre în insolvenţă, faliment.

Vreau să spun însă că această societate trebuie optimizată şi că nu vom renunţa la face acest lucru. Nu vom renunţa la controlul pe care contractul de delegare ne permite să-l facem prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public. Deci vom continua, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, să facem acele controale pentru ca maşinile să plece la timp din staţii, pentru ca bucureştenii să nu fie afectaţi. De asemenea, vom continua să facem activităţi de eficientizare în interiorul STB pe tot ce înseamnă activitate economică, pentru că banii pe care îi luăm de la bucureşteni şi îi ducem către transportul public trebuie să se reflecte în calitatea serviciilor.”, transmite PMB printr-un comunicat de presă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.