Acasă Social Sanatate Rafila: Ne străduim să menținem școlile deschise

Rafila: Ne străduim să menținem școlile deschise

DISTRIBUIȚI

162885 – 02012022 – Nici nu a început bine școala că ministrul Sănătății vine cu declarații pesimiste și avertizează că primele luni ale anului vor fi grele. Alexandru Rafila face apel la solidaritate şi responsabilitate, precizând că pandemia nu s-a terminat, iar autorităţile vor încerca să menţină şcolile deschise.

În România suntem în aşteptarea valul cinci, care are încă multe necunoscute, din cauza ratei mici de vaccinare, mai ales în rândul populaţiei vulnerabile. În plus există temeri că socoteala din Africa de Sud, unde au fost bolnavi tineri, nu se potriveşte în totalitate cu cea din Europa.

Medicul Radu Ţincu: Există o simptomatologie mai blândă comparativ cu varianta Delta, iar ţările unde rata de transmitere este intensă, cum sunt Marea Britanie, Franţa, raportează o scădere a numărului de spitalizări corelat la numărul de pacienţi diagnosticaţi. Dacă acest scenariu va fi reproductibil, cel mai probabil va fi un val cinci mai blând comparativ cu valul patru în ceea ce priveşte severitatea îmbolnăvirilor şi este posibil să reprezinte chiar finalul pandemiei. Noi încă nu ştim cum se comportă persoanele vârstnice, persoanele nevaccinate, cu boli cronice, în raport cu această variantă, Omicron.

Deocamdată la noi se vaccinează mai mult cu doza a doua şi a treia, iar prin centrele de vaccinare mai mult se stă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.