Acasă Cultura/Media ,,Ziua Culturii Naționale 2022, la Senatul României”

,,Ziua Culturii Naționale 2022, la Senatul României”

DISTRIBUIȚI

163031 – 13012022 – Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Senatul României organizează în data de 15 ianuarie 2022, începând cu ora 11:00, evenimentul ,,Ziua Culturii Naționale 2022, la Senatul României”, acțiune desfășurată cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Evenimentul va avea loc în sala de plen și va fi deschis de președintele Senatului, Florin Cîțu.
,,Ziua Culturii Naționale 2022, la Senatul României” include o serie de activități în prezența unui grup de elevi de gimnaziu, iar momentul central al evenimentului este ,,Recital către Mihai Eminescu”, susținut de actorii Anca Sigartău și  Claudiu Bleonț.

La finalul evenimentului, elevii și actorii vor fi invitați să participe la un tur ghidat al Palatului Parlamentului.
Partenerii media ai evenimentului sunt Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune.

Parlamentul României a adoptat în 2010 legea prin care ziua de 15 ianuarie este declarată Ziua Culturii Naționale. Potrivit actului normativ (L238/2010), autoritățile administrației publice centrale și locale organizează manifestări cultural-artistice și acțiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.