Acasă Anchete Interne ANA oferă consiliere adolescenţilor şi tinerilor consumatori de droguri, precum şi familiilor...

ANA oferă consiliere adolescenţilor şi tinerilor consumatori de droguri, precum şi familiilor acestora

DISTRIBUIȚI

163690 – 28022022- Agenția Națională Antidrog (ANA) oferă servicii de asistență persoanelor consumatoare de droguri care se adresează direct Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) şi oferă gratuit servicii medicale, psihologice şi sociale.

În plus, la nivelul municipiului Bucureşti, ANA asigură funcţionarea a două programe de consiliere psihologică şi socială pentru persoanele care se confruntă cu consumul de droguri (adolescenţi şi adulţi), dar şi pentru aparţinătorii acestora.

  1. Programul de consiliere pentru adolescenți și părinți are ca misiune sprijinirea și asistarea părinților/aparținătorilor legali pentru a face față dificultăților psihosociale care afectează relațiile familiale, pentru dezvoltarea competențelor parentale și, totodată, sprijinirea adolescenţilor atunci când apar probleme de consum.

Programul se adresează adolescenților identificaţi drept consumatori activi sau care au predispoziţie faţă de consum și presupune activităţi de informare şi prevenire a consumului de droguri, consiliere socială, consiliere psihologică individuală şi de grup, grupuri de dezvoltare cu aparţinătorii adolescenţilor în vederea îmbunătăţirii relaţiei socioafective.

În cadrul acestui program, în anul 2021, ANA a colaborat cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul municipiului Bucureşti.

De asemenea, anul trecut, specialiştii ANA au susținut 50 de ședințe de consiliere psihologică, socială, individuală şi de grup.

  1. Programele tip centru de zi pentru adolescenţi şi adulţi consumatori de droguri furnizează următoarele servicii, în special beneficiarilor referiți de DIICOT şi evaluaţi de către Programul Unic de Evaluare al Agenţiei Naţionale Antidrog: consiliere psihologică – şedinţe individuale şi de grup, activităţi de dezvoltare educaţională, personală şi socială, orientare socio-profesională; activităţi de petrecere a timpului liber, consiliere medicală, reducerea riscurilor medicale asociate, planificare familială.

Pe parcursul anului 2021 în cadrul acestui program au fost organizate 18 ateliere psihologice, la care au participat 93 beneficiari.

Serviciile de consiliere sunt asigurate de o echipă multidisciplinară de specialişti ai Agenţiei Naţionale Antidrog cu expertiză în domeniul adicţiilor, formată din psihologi şi asistenţi sociali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.