Acasă Anchete ANI a făcut plângere pentru fals în declarații în cazul a șase...

ANI a făcut plângere pentru fals în declarații în cazul a șase foști sau actuali polițiști pentru averi nejustificate şi nedeclararea veniturilor din jocuri de noroc

DISTRIBUIȚI

163570 – 21022022 – Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, că a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, în cazul a șse foști sau actuali funcționari publici cu statut special, după cum urmează:

ANI a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 99.104 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de Dorin Bărdan, funcționar public, în perioada supusă evaluării. ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de acesta. De asemenea, a fost sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat deținerea și respectiv înstrăinarea mai multor autoturisme în declarațiile de avere depuse în perioada supusă evaluării.

În cazul lui Daniel Patrianu, funcționar public cu statut special – șef serviciu la Direcția Generală Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale din cadrul  Ministerului Afacerilor Interne, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 142.617 de lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

În cazul lui Silviu-Costinel Necula, funcționar public cu statut special – inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și pentru fals în declarații întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 40.724 de lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

În cazul lui Eliodor-Ion Epure, funcționar public cu statut special – agent șef de poliție în cadrul Formațiunii Rutiere a Poliției orașului Pantelimon – I.P.J. Ilfov, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals în declarații, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, dobânzi, dividende și salarii în cuantum de 35.604 de lei în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice. De asemenea, Epure nu a menționat în declarațiile de interese depuse în perioada exercitării funcției publice, calitățile și funcțiile deținute în cadrul a două societăți comerciale.

În cazul lui Ion Bogdan, funcționar public cu statut special cu funcție de conducere (director) în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Centrul de Formare Inițială și Continuă, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie pentru fals în declarații  întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 13.211 de  lei, în declarațiile de avere depuse  în perioada exercitării funcției publice, iar în cazul lui Adrian Floriștean, funcționar public cu statut special (agent de poliție) în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals în declarații, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 3.160 de lei, în declarațiile de avere depuse  în perioada exercitării funcției publice.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.