Acasă Social Aparare Autoevaluarea activității categoriilor de forțe ale Armatei României pentru anul 2021

Autoevaluarea activității categoriilor de forțe ale Armatei României pentru anul 2021

DISTRIBUIȚI

 163323 – 0222022 –   Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat marți, 1 februarie, la ședințele de autoevaluare a activității pentru anul 2021 ale categoriilor de forțe ale Armatei României.

La sediul Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT), generalul-maior Iulian Berdilă, șeful categoriei de forțe, a prezentat modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite în anul 2021, an marcat semnificativ de pandemia de COVID-19.

Șeful SMFT a trecut în revistă cele mai importante aspecte ale activității de anul trecut,evidențiind creșterea capacității comandamentelor în asigurarea comenzii și controlului forțelor, sprijinul pentru constituirea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), continuarea demersurilor pentru dezvoltarea capacității operaționale a forțelor terestre și, nu în utimul rând, redimensionarea instrucției pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, concomitent cu respectarea angajamentelor faţă de structurile aliate şi partenere, în condițiile limitărilor impuse de efectele pandemiei.

În anul evaluat, Forțele Terestre Române au realizat și menținut capabilitățile de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile şi flexibile, în scopul îndeplinirii misiunilor specifice și a angajamentelor asumate de România ca stat membru al NATO și al UE. Totodată, Forțele Terestre Române au depus eforturi susţinute pentru acordarea sprijinului autorităților centrale și locale în gestionarea crizei provocate de pandemiade COVID-19.

Cu privire la domeniul modernizării Forțelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă a subliniat pașii importanți făcuți în această direcție de structurile subordonate, în principal prin continuarea programelor și proiectelor esențiale de înzestrare.

La finalul şedinţei de bilanţ, şeful Forţelor Terestre Române a menţionat priorităţile SMFT pentru anul 2022. Dintre acestea, a evidențiat creșterea nivelului de operaționalizare prin consolidarea structurilor şi dezvoltarea capacității operaționale, optimizarea programelor de formare inițială și continuă, pregătirea militarilor pe noile sisteme de armament, tehnică militară şi echipamente intrate în dotare, planificarea, organizarea și desfășurarea, la standarde ridicate, a exercițiilor naţionale şi multinaţionale.

Tot pe 1 februarie, echipa de conducere a MApN s-a deplasat la sediul Statului Major al Forțelor Aeriene (SMFA).

În cadrul activităţii de autoevaluare, șeful SMFA, generalul-locotenent Viorel Pană, a prezentat modul de îndeplinire a obiectivelor asumate pentru anul 2021, cele mai importante fiind reprezentate de accelerarea procesului de consolidare a capacității de luptă a structurilor Forțelor Aeriene pentru asigurarea supravegherii și avertizării timpurii, descurajării și respingerii acțiunilor aeriene agresive la adresa României. Forțele Aeriene Române au depus eforturi susţinute pentru sprijinirea autorităților centrale și locale în gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID-19, prin transportarea, în ţară şi străinătate, atât a pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, cât şi a materialelor sanitare necesare sistemului medical.

În anul 2021, Statul Major al Forţelor Aeriene și-a îndeplininit obiectivul general, precum și obiectivele specifice stabilite, și are capacitatea de a conduce acțiunile de apărare a integrității spațiului aerian național, concomitent cu continuarea procesului de dezvoltare și consolidare a capacității de luptă a marilor unități și unități din subordine.

În cadrul ședinței de bilanț a Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), desfășurată în aceeași zi, contraamiralul Mihai Panait, șeful acestei categorii de forțe, a prezentat ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, și șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, modul de îndeplinire a obiectivelor pe care Forțele Navale Române le-au avut în anul 2021.

Forțele Navale au avut trei obiective principale – desfășurarea în siguranță a misiunilor; îmbunătățirea condițiilor de învățământ, de instruire și de muncă; dezvoltarea programelor de reparații, modernizare și înzestrare. Militarii din Forțele Navale Române au îndeplinit toate misiunile planificate anul trecut, în plan național și în cadru aliat, cea mai importantă dintre acestea fiind participarea la Operația Uniunii Europene EUNAVFOR MED „Irini”, pentru o perioadă de trei luni, cu puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, în Marea Mediterană. Totodată, Forțele Navale Române au participat cu fregata „Regina Maria” la Operația NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană, asigurând comanda grupării navale. De asemenea, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” și fregata „Regina Maria” au participat la toate dislocările grupărilor navale permanente ale NATO din Marea Neagră.

Referitor la condițiile de învățământ și instruire, șeful SMFN a exemplificat câteva dintre realizările din anul 2021, precum darea în funcțiune a unor noi laboratoare (echipamente și sisteme de navigație, oceanografie, limbi străine), săli de clasă cu table interactive, modernizarea Centrului de Pregătire Marinărească și Sporturi Nautice de la Palazu Mare și altele.

Cu privire la programele de reparații, modernizare și înzestrare, planificate în anul 2021, contraamiralul Panait a afirmat că „modernizarea Forțelor Navale Române este o necesitate, iar situația complexă de securitate din Marea Neagră impune o politică navală adaptată contextului actual, pentru a putea să ne respectăm angajamentele”.

Prin bugetul avut la dispoziție, au fost făcuți pași importanți pentru modernizarea platformelor navale din dotare și pentru achiziția de tehnică nouă. Eforturile s-au concentrat pe prezența navală permanentă pe mare, pe fluviu și în zona de responsabilitate, pe contribuția la îndeplinirea angajamentelor țării noastre față de NATO și UE, precum și pe desfășurarea unui program complex de instruire, în vederea menținerii la nivel înalt a capacității de luptă.

Obiectivele principale ale Forțelor Navale Române, pentru anul 2022, sunt asigurarea unui nivel ridicat al capacității de reacție, proiectarea unor capabilități necesare și relevante pentru îndeplinirea misiunilor încredințate, precum și creșterea nivelului de pregătire a personalului și operaționalizarea graduală a forțelor.

Un element foarte important al anului 2022, pentru Forțele Navale Române, îl reprezintă participarea, pentru al doilea an consecutiv, la Operația Uniunii Europene „Irini” și pentru a șasea oară consecutiv la Operația NATO „Sea Guardian”, ambele desfășurate în Marea Mediterană.

La finalul ședințelor de evaluare, ministrul Vasile Dîncu a apreciat activitatea categoriilor de forțe în anul trecut. Totodată, şi-a exprimat convingerea că militarii Armatei României îşi vor face în continuare datoria cu profesionalism ridicat, fiind gata oricând să facă faţă cu succes tuturor misiunilor planificate alături de aliați și demonstrând că sistemul de pregătire și de instruire corespunde standardelor de calitate ale NATO și UE.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.