Acasă Social Administratie Celulă de criză interinstituțională convocată la MAE

Celulă de criză interinstituțională convocată la MAE

DISTRIBUIȚI

163627 – 24022022 – În contextul evoluției situației de securitate din Ucraina, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, astăzi, 24 februarie 2022, a fost convocată Celula de criză interinstitutională pentru sprijinirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români aflați pe teritoriul ucrainean.

MAE avertizează că actualele evoluții de securitate se asociază cu un risc major de impredictibilitate, instabilitate și confruntări armate, precizează ministerul.

În acest context, MAE reamintește că, încă din data de 21 februarie a.c., a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina (Părăsiți imediat țara – http://www.mae.ro/travel-alerts/24945) și solicită din nou cetățenilor români să părăsească de urgență teritoriul acestui stat, precum și să evite orice deplasare în Ucraina.

MAE informează că personalul consular al misiunii diplomatice de la Kiev și al oficiilor consulare de la Cernăuți, Odessa și Solotvino este în contact permanent atât cu cetățenii români care și-au înregistrat prezența în Ucraina până acum, cât și cu liderii mediului asociativ românesc din această țară. Până la acest moment, 30 de cetățeni români au contactat MAE pentru informații legate de situația din Ucraina sau pentru a informa asupra deciziei de a părăsi acest stat.

De asemenea, MAE este în contact direct cu autoritățile române competente în vederea gestionării unor eventuale evacuări din Ucraina și menține legătura permanentă cu misiunile și oficiile diplomatice străine acreditate în România care au solicitat sprijin pentru acordarea de asistență consulară propriilor cetățeni.

MAE reia solicitarea către toți cetățenii români care se află în Ucraina să-și notifice, de urgență, coordonatele prezenței lor în Ucraina prin platforma www.econsulat.ro  (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând MAE la numărul de telefon 0040751084537. Această linie telefonică este dedicată cetățenilor români care se află temporar în Ucraina și care solicită protecție și asistență consulară din partea MAE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.