Acasă Economie Ministrul Agriculturii: Nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor/Toate alimentele sunt...

Ministrul Agriculturii: Nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor/Toate alimentele sunt de bază

DISTRIBUIȚI

 163372 – 07022022 – Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a precizat că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor. El de asemenea a precizat că, având în vedere că „nu de puţine ori” producătorii de alimente spun că retailerii nu acceptă renegocieri de preţuri, dar cele de la raft au crescut, guvernul ia în calcul „intervenţii echilibrate”.

„Alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii, care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce, speculează. Deci nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, să ajungem ca pe vremurile de dinainte, să luăm alimente pe cartelă”, a declarat duminică acesta, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că „toate alimentele sunt de bază”.

„Se discută, se analizează soluţii, pentru a-i proteja pe români să-şi asigure coşul zilnic. În rest, că sunt şase, că sunt 8, că sunt 10, că sunt 15 sau 20, la finalul analizei, cu siguranţă vă vom prezenta aceste date”, a precizat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres. „Unii producători îmi spun că retailerii nu au acceptat renegocieri de preţuri”

Totodată, acesta a spus că analiza va avea în vedere „aspecte care ţin de angajament bugetar care ţin şi de o echilibrare a pieţei”. „Faptul că pleacă de la poarta fabricii un produs cu un preţ şi ajunge pe rafturile magazinelor la un preţ majorat, să ştiţi că nu producătorul de alimente, care ştie foarte bine să producă şi să ne pună pe masă alimente de calitate şi la un preţ rezonabil are vreo influenţă, ci de foarte multe ori cei care comercializează aceste produse.

Nu de puţine ori am discutat cu fermierii şi cu producătorii de alimente şi îmi spuneau că retailerii nu au acceptat renegocieri de preţuri, nu au acceptat să ajusteze valoarea contractelor, dar cu toate astea, preţurile la raft au crescut. Şi atunci trebuie să ne uităm către cei care fac comerţ, nu către cei care produc”, a menţionat Adrian Chesnoiu.

În acest sens, sunt luate în vedere, la nivel guvernamental, „intervenţii echilibrate”, a mai precizat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.