Acasă Politic Precizări de la MAI

Precizări de la MAI

DISTRIBUIȚI

163519 – 17022022 – Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat decizia de a proroga termenele prevăzute în cuprinsul articolelor 10-14 din OMAI nr.183/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor de la 31.03.2022 la 30.06.2022.

Potrivit art. 10 din OMAI 183/2021, pentru asigurarea noilor articole de echipament pentru polițiști prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2002 începând cu luna aprilie 2022 până la data de 31 decembrie 2024, respectiv până la dotarea integrală cu articolele de echipament prevăzute în normele nr. 1 și 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii vor primi numai echipament în limita echivalentului valoric al cotei-părți anuale.

Decizia de a proroga acest termen este motivată de complexitatea întregului proces de schimbare a uniformelor și de contextul economic mondial care a generat întârzieri semnificative în furnizarea de materii prime cu proprietăți superioare, noile uniforme urmând să fie confecționate din materiale care sa asigure confort și protecție polițiștilor.

Ca urmare a deciziei conducerii MAI, până la 30 iunie a.c., polițiști vor beneficia de aceleași drepturi ca și până acum.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.