Acasă Social Administratie Primăria Capitalei are în continuare o problemă financiară serioasă

Primăria Capitalei are în continuare o problemă financiară serioasă

DISTRIBUIȚI

 163299 – 01022022 – La propunerea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat mai multe proiecte de hotărâre prin care sunt iniţiate şi continuate o serie de investiţii necesare pentru dezvoltarea Capitalei.

Printre acestea se numără obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu pentru spitalele bucureştene, continuarea lucrărilor la blocul social din Prelungirea Ghencea sau încheierea protocolui de asociere pentru amenajarea și dezvoltarea Parcului Natural Văcărești.

Nicuşor Dan:„Am aprobat mai multe hotărâri prin care avansăm în procesul obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu în mai multe spitale bucureștene, prin actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru investițiile pe care municipalitatea le va face. E un efort important, am făcut deja o serie de investiții și urmează altele. Am găsit soluția pentru a continua lucrările la blocul social de pe Prelungirea Ghencea, hotărând prin votul CGMB trecerea imobilului de la Compania Municipală Imobiliară în proprietatea Municipiului București, pentru a-l finanța de la bugetul local. În același timp, această companie municipală nu mai are obiect de activitate și o vom închide, scutind bugetul de o altă gaură neagră. De asemenea, am aprobat încheierea unui protocol de asociere între Primăria Generală, Administrația Parcul Natural Văcărești și Primăria Sectorului 4 pentru a amenaja și dezvolta în comun acest parc natural aflat pe teritoriul Sectorului 4. Precizez și faptul că s-a votat în CGMB încheierea unui acord cadru pentru finanțarea obligațiunilor municipale în valoare de 555 milioane de lei, scadente în această primăvară, pe 4 mai. Primăria trebuie să refinanțeze aceste obligațiuni și menționez aici că avem un bun potențial să ne împrumutăm de pe piață în perioada următoare și vreau să folosim noi împrumuturi pentru investițiile care dezvoltă Bucureștiul.

Dincolo de ordinea de zi, am reamintit Primăria Capitalei are în continuare o problemă financiară serioasă, generată de creșterea costurilor cu energia. Am cerut din nou autorităților centrale, în mod public, să ajute Bucureștiul prin subvenționarea parțială a creșterilor de preț și am cerut de asemenea consilierilor generali, din nou, să aibă în vedere o majorare rezonabilă a prețului gigacaloriei care urmează să fie plătit de către cetățeni. Nu putem duce tot bugetul PMB către subvenții; avem nevoie și de bani pentru investiții, pentru dezvoltare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.