Acasă Social Aparare Aeronave C-27 J Spartan sprijină acțiunile de stingere a incendiilor de pădure...

Aeronave C-27 J Spartan sprijină acțiunile de stingere a incendiilor de pădure în județul Buzău

DISTRIBUIȚI

 164082 – 27032022 –  Două aeronave C-27 J Spartan, din dotarea Forțelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de stingere a incendiilor, execută duminică, 27 martie, misiuni în zona localității Breaza, județul Buzău, în sprijinul forțelor care acționează la sol.

Aeronavele C-27 J Spartan acționeză la cererea Departamentului pentru Situații de Urgență și pot transporta câte 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere, până acum executând 4 misiuni, în care au folosit aproximativ 20 de containere cu apă.

Forțele Aeriene Române au mai acționat, din 2017 și până în prezent, pentru stingerea a trei incendii de pădure din țara noastră – unul în zona localității Șvinița, din județul Mehedinți, cel de-al doilea în zona Buceș, munții Vulcan, la limita dintre județele Alba și Hunedoara și cel de-al treilea în zona comunei Oituz, județul Bacău.

De asemenea în anii trecuți militarii români au executat și trei misiuni internaționale de acest tip prima desfășurându-se în luna iulie a anului 2018, în Grecia.

Intervențiile din județul Buzău vor continua în funcție de evoluția situației.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.