Acasă Externe Jens Stoltenberg: Aliații au fost de acord să trimită echipamente Ucrainei pentru...

Jens Stoltenberg: Aliații au fost de acord să trimită echipamente Ucrainei pentru a se proteja de atacuri nucleare, chimice și biologice. Avem o responsabilitate să ne asigurăm că acest conflict nu escaladează

DISTRIBUIȚI

 164047 – 25032022 – La Bruxelles a avut loc un summit extraordinar NATO cu participarea președintelui american Joe Biden. Reuniunea a fost convocată de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a declarat joi, la finalul summitului extraordinar de la Bruxelles, că aliații au convenit să ofere în continuare sprijin financiar și militar Ucrainei, dar și să trimită  echipamente de apărare și detectare a armelor nucleare, chimice și biologice. Stoltenberg a precizat că ”nu ar fi înțelept” să ofere o listă cu toate echipamentele militare trimise armatei ucrainene și a subliniat că liderii alianței au responsabilitatea de a se asigura ca războiul să nu se extindă în Europa.

Liderii NATO au aprobat cele 4 grupuri de luptă noi din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia care se adaugă celor 4 existente din țările Baltice și Polonia. Secretarul general NATO a explicat că, în momentul de față, în Europa sunt peste 100.000 de militari americani care sprijină eforturile NATO și 40.000 de militari sub comanda directă a NATO, majoritatea desfășurării pe flancul estic.

Grupurile de luptă create de la Marea Baltică până la Marea Neagră fac parte din planul aprobat astăzi la Bruxelles în fața noilor provocări de securitate generate de invazia Rusiei în Ucraina.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.