Acasă Politic Mediul de afaceri a propus Guvernului ca firmele al căror acționariat s-a...

Mediul de afaceri a propus Guvernului ca firmele al căror acționariat s-a modificat în ultimul an să nu poată participa la apelul competitiv privind granturile de până la un milion de euro 

DISTRIBUIȚI

163949 – 18032022 – Premierul Nicolae Ciucă a avut, joi, o întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanții mediului de afaceri, pentru a analiza cele mai relevante criterii de evaluare a formulelor de selectare a firmelor care vor beneficia de viitoarele granturi de investiții. La întâlnire a participat și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, alături secretarul de stat în cadrul MIPE, Csilla Hegedus.

La propunerea mediului de afaceri, Guvernul va modifica criteriile de departajare în caz de punctaj egal pentru apelul competitiv privind granturile de investiții de până la 1 milion de euro (Măsura 4.1.1.) care urmează să fie acordate IMM-urilor și amânarea termenului de lansare până la primirea avizului din partea Comisiei Europene pe noua schemă.

De asemenea, reprezentanții mediului de afaceri au propus înlocuirea criteriului de departajare privind scăderea cifrei de afaceri din 2020 față de 2019 cu alte criterii, considerate a fi mai relevante.

În urma discuțiilor, au fost elaborate noi criterii de departajare în caz de punctaj egal, respectiv:

  1. productivitatea muncii per angajat în anul 2019, exprimată ca raport între cifra de afaceri realizată în acel an și numărul de angajați;
  2. ponderea valorii utilajelor tehnologice în cadrul proiectului din total grant solicitat;
  3. numărul de locuri de muncă nou create;
  4. data și ora înscrierii în program.

Totodată, reprezentanții mediului de afaceri au propus ca firmele al căror acționariat a fost modificat în ultimul an să nu fie eligibile pentru această măsură acceptată de Guvern pentru a preveni specula de vânzări și cumpărări de firme special destinate acestor granturi.

Bugetul apelului va fi de 358 milioane euro, la care se va aplica o limită de supracontractare de 120%, ceea ce înseamnă că valoarea cumulată a proiectelor finanțate va putea ajunge la 430 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.