Acasă Externe Agenda Europeana Parlamentul European deblochează fonduri de urgență pentru refugiați

Parlamentul European deblochează fonduri de urgență pentru refugiați

DISTRIBUIȚI

164042 – 24032022 –  PE a dat undă verde joi pentru redirecționarea fondurilor UE regionale și pentru azil către țările UE care adăpostesc persoane care fug din calea invaziei Ucrainei de către Rusia.

La numai două săptămâni după ce Comisia Europeană și-a prezentat propunerea, eurodeputații au adoptat măsurile privind Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), prin procedură de urgență, cu 562 de voturi pentru, două împotrivă și trei abțineri.

Fondurile de coeziune pentru refugiați

Actualizarea normelor politicii de coeziune va permite realocarea rapidă a fondurilor disponibile pentru a ajuta rapid țările UE și regiunile acestora să ofere sprijin de urgență (cazare temporară, aprovizionare cu alimente și apă, asistență medicală sau acces la educație) persoanelor care fug de agresiunea Rusiei în Ucraina. Aceasta ar putea include fonduri prevăzute în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020 care nu au fost încă alocate sau cheltuite, precum și o sumă suplimentară de 10 miliarde de euro din fondurile „REACT-EU”.

Țările UE pot solicita retroactiv UE să recupereze banii pe care i-au cheltuit pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, începând cu 24 februarie, data la care Rusia a invadat Ucraina. UE va fi în măsură să finanțeze 100 % (în loc de procentul obișnuit de 85 %) cheltuielile din fonduri de coeziune efectuate de statele membre pentru încă un an (de la jumătatea anului 2021 până la jumătatea anului 2022).

Fondurile de coeziune ale UE sprijină investițiile care promovează coeziunea economică, socială și teritorială a UE, încercând să corecteze inegalitățile dintre regiunile sale.

Fonduri în domeniul afacerilor interne

Cu 575 de voturi pentru, patru împotrivă și trei abțineri, eurodeputații au prelungit, de asemenea, cu un an, până la jumătatea anului 2024, perioada în care pot fi utilizate atât Fondul pentru azil, migrație și integrare, cât și Fondul pentru securitate internă (2014-2020), pentru a oferi statelor membre acces rapid la resursele neutilizate. Astfel, 420 de milioane de euro ar putea fi deblocate și disponibile pentru cazare, hrană, asistență medicală sau personal suplimentar.

Context

Potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), peste 3 milioane de persoane au părăsit țara de la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie, majoritatea mergând către țările învecinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.