Acasă Economie Comisarii ANPC vor primi în dotare camere video

Comisarii ANPC vor primi în dotare camere video

DISTRIBUIȚI

164476– 23042022 – Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vor primi în dotare camere video așa cum au poliţiştii, pentru a putea filma acțiunile de control.

Astfel, s-ar putea evita contestațiile nefondate ale agenților economici găsiți în neregulă, anunță președintele autorității, Horia Constantinescu.

El a spus că pentru început vor fi achiziționate 50 de camere pentru comisarii din regiunea București – Ilfov, dar necesarul este mult mai mare.

“Vreo 361 de camere la nivel național, cam atâți comisari sunt. Raportat la alte autorități care au câteva mii, nouă ne este mai simplu, vedeți, reușind, ca o Cenușăreasă a acestor instituții de control, să ne mulțumim cu puțin. Vă pot spune că au fost instituții care nu au stat alături în aceste proiecte. Am solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale alocarea unui cloud pentru a putea duce aceste imagini și a le păstra în condiții de siguranță, vorbim de gestionarea unor date cu caracter personal, imaginea care va avea cu siguranță fețe de oameni trebuie păstrată în condiții de siguranță” a declarant Horia Constantinescu.

Președintele ANPC a mai precizat că își dorește ca pe viitor amenzile care vor fi date operatorilor economici care nu respectă legea să fie dublate sau chiar tiplate, în funcție de cifra de afaceri. Sursa: Romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.