Acasă Social Administratie Controale pe șantierele din București

Controale pe șantierele din București

DISTRIBUIȚI

 164208 – 05042022 – Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti a intensificat, în această perioadă, controalele cu privire la activităţile şantierelor din București în vederea reducerii poluării aerului şi asigurării unui mediu sănătos pentru locuitorii Capitalei.

„În primele trei luni ale anului, polițiștii locali au făcut 85 de controale pe șantierele de construcții din București, iar 41 de firme au fost amendate cu 282.000 de lei în total pentru diferite încălcări ale legislației. Chiar săptămâna trecută, o firmă din nordul Capitalei a primit amenda maximă legală – 15.000 de lei – pentru că, din cauza prafului de pe șantier, aerul din zonă devenise irespirabil. Controalele continuă, verificându-se inclusiv dacă firmele de construcții țin cont de prevederile Brevetului verde, emis de Consiliul General, care impune o serie de reguli de bază privind protecția mediului pe teritoriul Capitalei”, a declarat Nicușor Dan.

În Capitală, execuţia lucrărilor de construcţii este reglementată de H.C.G.M.B. nr. 205/2009 privind aprobarea Brevetului Verde pentru execuția lucrărilor de construcții pe teritoriul Municipiului București. Acesta prevede, printre altele, obligativitatea celor care demolează sau construiesc imobile pe teritoriul municipiului de a executa lucrările „fară a se produce praf (lucru sub perdea de apă, stropirea căilor de acces, a stivelor de materiale mai ales în condiții de vreme uscată), iar activitatea execuției lucrării se consideră încheiată numai după ce suprafața pe care s-a lucrat este adusă la starea inițială, curățată și spălată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.