Acasă Social Din 11 aprilie 2022, cardurile STB pot fi cumpărate și de la...

Din 11 aprilie 2022, cardurile STB pot fi cumpărate și de la oficiile poștale din București și Ilfov

DISTRIBUIȚI

164294 – 11042022 –  Cardurile electronice STB pot fi cumpărate de luni, 11 aprilie și de la oficiile poștale din București și Ilfov, prin această facilitate călătorii având posibilitatea să achiziționeze titlurile de călătorie indiferent de zona în care se află și de modalitatea de plată, anunță Societatea de Transport București.

În cele aproape 100 de oficii poștale din București și Ilfov sunt disponibile două titluri de călătorie cu 2 călătorii respectiv 6 tipuri de abonamente.

Astfel, prin cele 72 de oficii poștale din București și 23 de oficii poștale din județul Ilfov sunt puse la dispoziția persoanelor interesate următoarele titluri de călătorie:

Două călătorii metropolitane – 6 lei

Două călătorii metropolitane integrate cu metroul – 10 lei

Abonament metropolitan 24 ore – 8 lei

Abonament metropolitan 72 ore – 20 lei

Abonament suprafață și metrou 24 ore – 14 lei

Abonament suprafață și metrou 72 ore – 35 lei

Abonament suprafață/metrou/tren 24 ore – 20 lei

Abonament suprafață/metrou/tren 72 ore – 40 lei

Prin acest demers, STB SA își mărește aria de acoperire a centrelor de vânzare din zona metropolitană București-Ilfov și oferă posibilitatea călătorilor să își achiziționeze titluri de călătorie indiferent de locul în care se află și de modalitatea de plată aleasă, astfel încât serviciul de transport să devină unul atractiv, accesibil și eficient”, a declarat Adrian Criț, Director General STB SA.

Totodată, Societatea de Transport București susține că, în curând, la oficiile poștale vor fi disponibile toate titlurile de călătorie din oferta tarifară.

Biletul unic STB – Metrorex – CFR Călători pentru zona București – Ilfov este funcțional de la jumătatea lunii februarie. Biletul/abonamentul metropolitan valabil pentru STB, Metrorex și pentru „Trenul de Otopeni” costă între 20 de lei pe zi, 210 lei/lună și 2.000 de lei pe an și permite integrarea tarifară a călătoriilor cu mijloacele de transport în comun de la suprafață și din subteran, respectiv a legăturii feroviare dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.