Acasă Externe Agenda Europeana László Borbély: Cea mai valoroasă resursă este resursa umană

László Borbély: Cea mai valoroasă resursă este resursa umană

DISTRIBUIȚI

164249 – 05042022 – Pe 6 aprilie, a debutat ediția din 2022 a Forumului Regional pentru Dezvoltare Durabilă UNECE (Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa) de la Geneva. Delegația României, condusă de consilierul de stat László Borbély, a participat și anul acesta la conferință și la evenimentele dedicate implementării Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă.

Prezența activă din ultimii ani a asigurat României statutul de hub regional în promovarea și dezvoltarea capacității de implementare a Agendei ONU pentru Dezvoltare Durabilă 2030.

„Suntem împreună  la sesiunea din 2022 a Forumului Regional UNECE pentru dezvoltare durabilă pentru a aborda redresarea durabilă și reziliența în urma crizei COVID-19 care a reprezentat, fără îndoială, un regres în multe domenii, inclusiv pentru dezvoltarea durabilă. În fața unei asemenea schimbări de paradigmă, ne-am întărit convingerea că reziliența trebuie să fie esențială în accelerarea procesului de punere în aplicare a Agendei 2030 în regiunea noastră și pentru a reconstrui o societatea mai durabilă.”, a declarat László Borbély în debutul intervenției de țară.

În discursul său, László Borbély a făcut referire și la cele mai importante proiecte ale Departamentului pe care îl coordonează:„Cea mai valoroasă resursă este resursa umană. După ce am reușit să introducem în România ocupația de expert în dezvoltare durabilă, ne propunem ca în următorii 3 ani să instruim 2000 de funcționari publici. De asemenea, întrucât dezvoltarea durabilă are nevoie de acțiune locală, vrem să venim în sprijinul autorităților locale și regionale cu o platformă de tip „one-stop-shop”, adică un ghișeu unic care să ajute la decizii bazate pe date. Nu în ultimul rând, universitățile și cercetarea reprezintă o altă componentă esențială, motiv pentru care încercăm să dezvoltăm și un centru de excelență cu hub-uri în toată țara. Toate aceste demersuri vin în completarea Planului de Acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă 2030 care este finalizat și va fi aprobat în curând prin hotărâre de guvern.”

În seria de activități desfășurate în contextul Forumului de la Geneva, László Borbély a moderat evenimentul conex intitulat Strategia Europei de Sud-Est 2030 –  O încercare regională pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. La eveniment au  participat oficiali guvernamentali de nivel înalt din state precum Turcia, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord.

De asemenea, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a avut întâlniri bilaterale cu Olga Algayerova, președinte executiv al UNECE, și Daniel Dubas, președintele Rețelei Europene pentru Dezvoltare Durabilă (ESDN). În discuțiile avute, România a fost felicitată pentru activitățile intense pe zona de dezvoltare durabilă și a fost punctată nevoia de colaborare și de parteneriate pentru sustenabilitate în regiune, mai ales în contextul actual.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.