Acasă Anchete Interne MAI: 754 permise de conducere, reținute

MAI: 754 permise de conducere, reținute

DISTRIBUIȚI

  164389 – 17042022 – În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.624 de evenimente, dintre care 3.125 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.499 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Sâmbătă, 16  aprilie a.c., la nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 878 de posibile infracțiuni, aproximativ 24.5% dintre acestea din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea misiunilor zilnice, în ultimele 24 de ore, au prins în flagrant 161 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 160 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 22 de persoane și au fost depistate 12 de persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 19 de autori în 16 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 754 permise de conducere și retrase 252 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 8.958 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 3.3 milioane de lei.

Sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 42 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificat un obiectiv care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 118 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.167 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 de persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.