Acasă Cultura/Media „Poveştile sunt aripi care te ajută să te înalţi în fiecare zi”....

„Poveştile sunt aripi care te ajută să te înalţi în fiecare zi”. Ziua internaţională a cărţii pentru copii

DISTRIBUIȚI

164165 – 02042022 – În fiecare an, pe 2 aprilie, care reprezintă data naşterii renumitului scriitor Hans Christian Andersen, este marcată Ziua internaţională a cărţii pentru copii, pentru a insufla copiilor dragostea pentru citit şi pentru a canaliza atenţia spre cărţile pentru copii, scrie site-ul https://www.ibby.org/.

Marcarea acestei zile este o iniţiativă a Consiliului Internaţional al Cărţilor pentru Tineri datând din anul 1967. În fiecare an, o reprezentanţă naţională a Consiliului are oportunitatea de a fi sponsorul internaţional al Zilei cărţii pentru copii. Acest stat alege o temă şi invită un scriitor din ţara gazdă să adreseze un mesaj copiilor din întreaga lume şi un ilustrator renumit să facă un poster care să ilustreze tema aleasă. Aceste materiale sunt folosite pentru a promova cărţile şi cititul, prin întâlniri cu autori şi ilustratori, concursuri de scriere, organizarea de activităţi şi evenimente în şcoli, biblioteci etc, mai notează sursa citată.

În 2022, sponsorul Zilei internaţionale a cărţii pentru copii este Canada. Mesajul din acest an, „Poveştile sunt aripi care te ajută să te înalţi în fiecare zi”, este scris de profesorul şi scriitorul canadian, Richard Van Camp, conform site-ului https://www.ibby.org/.

„Cititul înseamnă libertate. Cititul înseamnă respiraţie. Cititul îţi permite să vezi lumea într-un mod diferit şi te invită în lumi pe care nu ai mai vrea să le părăseşti niciodată. Cititul îi permite spiritului să viseze. Se spune despre cărţi că sunt prieteni pe viaţă şi sunt de acord. Universul tău perfect creşte doar atunci când citeşti. Poveştile sunt aripi care te ajută să te înalţi în fiecare zi, aşa că citeşte acele cărţi care vorbesc spiritului, inimii şi minţii tale. Poveştile sunt ca nişte leacuri. Ele vindecă. Mângâie. Inspiră. Învaţă (…) Sunt leacuri pentru o lume mai bună, mai strălucitoare„, este mesajul lui Richard Van Camp pentru marcarea zilei în 2022.

Sursa:stiri.tvr.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.