Acasă Politic Carburanți pentru Republica Moldova din rezerva de stat a României

Carburanți pentru Republica Moldova din rezerva de stat a României

DISTRIBUIȚI

 164963 – 26052022 – Guvernul a aprobat, miercuri, trei hotărâri privind acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă în sprijinul Republicii Moldova, al Ucrainei, dar şi al refugiaţilor ucraineni aflaţi în România, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Pentru Republica Moldova, România va acorda ajutor umanitar de urgenţă cu titlu gratuit pentru a asigura buna funcţionare a sistemului energetic. În acest sens, a fost aprobată prin hotărâre de guvern scoaterea din Rezerva de Stat a circa 130.000 de litri de motorină, 113.000 litri de benzină şi alte 5 milioane de litri de păcură, în valoare de aproximativ 19 milioane de lei. Este un ajutor care va consolida, va creşte securitatea energetică a Republicii Moldova şi este răspunsul concret pe care România îl dă solicitării adresate prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în România”, a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, în Ucraina se vor trimite produse alimentare, paturi, saltele, pături, perne, carburant din stocurile constituite ca rezerve de stat în valoare de aproape 10 milioane de lei fără TVA, pentru a veni în sprijinul populaţiei puternic afectate de agresiunea militară rusă.

Transportul va fi asigurat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi pentru Probleme Speciale.

Pentru persoanele refugiate care se află pe teritoriul României în urma războiului din Ucraina, Guvernul a aprobat scoaterea din rezervele de stat a unor produse şi acordarea în regim de ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.