Acasă Anchete Interne Douăzeci și trei de cetăţeni străini, depistaţi ascunşi într-un TIR încărcat cu...

Douăzeci și trei de cetăţeni străini, depistaţi ascunşi într-un TIR încărcat cu piese auto

DISTRIBUIȚI

 164845 – 19052022 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci și trei de cetăţeni din Turcia si Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceştia se aflau ascunşi într-un automarfar,  încărcat cu piese auto.

În data de 19.05.2022, în jurul orei 03.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 29 de ani. Tânărul conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto,  ruta România – Austria.

În baza analizei de risc, poliţiştii au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost depistaţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și trei de cetățeni străini.

Persoanele sus-menţionate au fost preluate și transportate la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că, din cei 23 de cetățeni, 16 cetăţeni sunt din Bangladesh, iar ceilalţi 7 sunt din  Turcia, vârsta acestora fiind cuprinsă între 19 şi 40 de ani. La cercetări s-a stabilit că majoritatea celor în cauză au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor valabile şi intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, urmând ca, la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.