Acasă Economie Echipamentele de monitorizare ale ANCOM, la expo-conferinta internationala BSDA

Echipamentele de monitorizare ale ANCOM, la expo-conferinta internationala BSDA

DISTRIBUIȚI

  164830 – 18052022 – In perioada 18 – 20 mai 2022, ANCOM participa, in calitate de expozant, la expo-conferinta internationala dedicata industriei aeronautice, apararii, securitatii nationale si securitatii private – Black Sea Defense and Aerospace (BSDA), care este organizata in cadrul Complexului ROMAERO Baneasa. „Este pentru prima data cand expunem echipamentele noastre de monitorizare in cadrul unui eveniment de asemenea anvergura.  ANCOM monitorizeaza si controleaza utilizarea resurselor de spectru prin intermediul unui sistem de monitorizare alcatuit din statii fixe si mobile de monitorizare, sisteme de goniometrie si geolocalizare, precum si din autospeciale dotate cu echipamente specifice pentru verificarea calitatii si acoperirii cu servicii de comunicatii. Totodata, dorim sa prezentam vizitatorilor si instrumentele dezvoltate de ANCOM pentru utilizatorii de servicii de comunicatii electronice. Speram ca vizitatorii expo-conferintei BSDA sa afle cat mai multe informatii relevante cu privire la echipamentele si activitatea Autoritatii”, a declarat presedintele ANCOM, Vlad STOICA.

Echipamentele de monitorizare ale ANCOM

ANCOM participa pentru prima oara la Black Sea Defense & Aerospace – BSDA in calitate de expozant. Autoritatea expune echipamente din Sistemul National de Monitorizare a Spectrului (SNMS) din dotarea institutiei, respectiv statii mobile de monitorizare a spectrului si autospeciale care sunt utilizate atat pentru masurarea gradului de acoperire cu semnal de voce mobila, cat si pentru activitatea de monitorizare a spectrului de frecvente radio din Romania.

Instrumentele ANCOM

In acelasi timp, reprezentantii Autoritatii vor oferi vizitatorilor informatii complete despre instrumentele de informare dedicate utilizatorilor de comunicatii electronice din Romania: www.monitor-emf.ro si www.aisemnal.ro.

ANCOM monitorizeaza permanent intensitatea campului electromagnetic generat de emitatoarele utilizate pentru furnizarea serviciilor radio-TV si de telefonie mobila (inclusiv 2G, 3G, 4G, 5G) sau de catre alte statii de radiocomunicatii prin intermediul celor 150 de senzori ficsi care functioneaza permanent si care sunt amplasati in Bucuresti si alte 103 localitati din tara. In acelasi timp, Autoritatea realizeaza masuratori ale intensitatii campului electromagnetic cu echipamentele mobile aflate in dotarea institutiei.

Rezultatele tuturor masuratorilor sunt publice pe www.monitor-emf.ro si orice persoana interesata sau ingrijorata poate avea acces la informatii cu privire la nivelurile de camp electromagnetic inregistrate in Romania prin intermediul unei surse unice si permanent actualizate, putand analiza inclusiv variatiile in timp ale acestora.

Harta nationala de acoperire cu servicii de voce mobila – www.aisemnal.ro este platforma informatica cu ajutorul careia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar si nivelul de semnal 2G, 3G si 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piata din Romania.

www.aisemnal.ro cuprinde informatiile obtinute in urma derularii de catre ANCOM a unor campanii de masurare a gradului de acoperire cu semnal de voce mobila derulate in fiecare an incepand cu 2019. Astfel, utilizatorii pot vedea evolutia gradului de acoperire cu semnal de voce mobila in anii 2019, 2020 si 2021, avand totodata posibilitatea de a consulta acoperirea cumulata cu servicii de comunicatii mobile la nivel national.

Harta cuprinde si localitatile in care este posibil ca utilizatorii sa intre in roaming involuntar, fiind identificate si reprezentate 298.674 de puncte cu risc potential de intrare in roaming involuntar din localitatile aflate la o distanta de cel mult 15 km de granitele tarii.

Recent, ANCOM a demarat campania de masurare a gradului de acoperire cu semnal mobil in Romania pentru anul 2022.

BSDA 2022

Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) are loc o data la doi ani incepand cu anul 2007 si este unul dintre cele mai mari evenimente din domeniul industriei de aparare de la nivel mondial.

Cea de-a 8-a editie a evenimentului, care are loc in perioada 18 – 20 mai 2022 la Complexul ROMAERO Baneasa, este organizata de TNT Production Romania cu sprijinul MApN, MAI si al Ambasadei S.U.A la Bucuresti.

La eveniment participa expozanti din intreaga lume care prezinta celor interesati echipamente si autovehicule utilizate in scopul apararii terestre, aeriene si maritime. Totodata, sunt prezentate si echipamente si servicii conexe industriei de aparare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.