Acasă Politic Forumul Român pentru Obezitate cere recunoașterea obezității ca boală cronică în România

Forumul Român pentru Obezitate cere recunoașterea obezității ca boală cronică în România

DISTRIBUIȚI

  164834 – 19052022 – Forumul Român pentru Obezitate (FORO) a lansat o Coaliție Națională pentru Combaterea Obezității și a propus recunoașterea obezității ca boală cronică în România și stabilirea unor politici de sănătate care urmăresc prevenirea acesteia, potrivit unui comunicat de presă transmis de organizație.

Miza recunoașterii obezității ca boală cronică este legată de faptul că o astfel de măsură ar deschide calea pentru elaborarea unor programe naționale de sănătate pentru prevenție și tratare. Aceste programe naționale, ca și în cazul cancerului sau al altor boli cronice, primesc alocări bugetare consistente.

Coaliția are scopul de a conștientiza populația că obezitatea este o boală cronică, ce trebuie abordată cu prioritate, se mai arată în comunicat.

Recent, Organizația Mondaială a Sănătății (OMS) a publicat un raport în care avertizează răspândirea severă în Europa a unei „epidemii” de exces ponderal și obezitate, care ar fi cauza a peste 1,2 milioane de decese anual, deci 13% dintre totalul acestora.

La nivelul României, situația obezității este în mod specific îngrijorătoare, conform raportului: 31,4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferă de obezitate (adică peste 4 milioane de persoane), 34,6% din populația României e afectată de luarea în greutate, iar 6 din 10 adulți au probleme cu greutatea. Până în 2030, România va avea peste 490.000 de copii cu obezitate. Țara noastră are 7/10 scor de risc în ceea ce privește creșterea obezității la copii până în 2030.

Urmând politicile actuale, șansele să respectăm planul de reducere a riscului de creștere a prevalenței obezităţii până în 2025, asumat ca partener OMS, sunt de 0% la populația adultă de sex masculin și de 4% la populația adultă de sex feminin;

Incidența foarte ridicată a obezității în România este dublată și de o percepție greșită pe care românii o au asupra acesteia – doar unu din patru români din mediul urban care se confruntă cu obezitate recunoaște și conștientizează afecțiunea și riscurile asociate acesteia. Sursa: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.