Acasă Social La Săftica a fost inaugurat primul centru din țară unde vor fi...

La Săftica a fost inaugurat primul centru din țară unde vor fi audiați copiii victime ale abuzului sexual

DISTRIBUIȚI

Hubert Thuma, președintele CJ n Ilfov: Una din cinci victime din dosarele trimise în judecată de procurorii români este un copil. E tragic și șocant. Nu avem voie să închidem ochii la această statistică cumplită”.

164581 – 02052022 – La Săftica, comuna Balotești, a fost inaugurat, la 2 mai 2022, primul centru din țară unde vor fi audiați copiii victime ale abuzului sexual. Copiii din Ilfov, dar și cei din alte județe, dacă e cazul, anunță Biroul e Presă al Consiliului Județean Ilfov.

Este vorba despre un centru integrat. E un loc special amenajat, astfel încât cei mici să se simtă într-un mediu familiar. E un spațiu în care se simt în siguranță, în care pot povesti mai ușor prin ce au trecut. Practic, într-o singură clădire, un copil victimă va fi audiat de procuror sau judecător, examinat de medic și va fi asistat social și terapeutic, fără să mai fie plimbat de la o instituție la alta.

Centrul de la Săftica a fost amenajat de Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, în colaborare cu Asociația „Zi de Bine”.

Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: ”Am citit recent că una din cinci victime din dosarele trimise în judecată de procurorii români este un copil. E tragic și șocant. Nu avem voie să închidem ochii la această statistică cumplită. Noi, Consiliul Județean Ilfov, am pus la dispoziție clădirea și suportăm cheltuielile de întreținere. Copiii vor fi audiați în prezența psihologilor și asistenților sociali de la DGASPC Ilfov, instituție aflată în subordinea noastră. Tot procesul de investigare se va desfășura după practici europene. Alături ne vor fi și specialiștii de la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Iar activitatea centrului va fi coordonată de prim-procurorul județului Ilfov”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.