Acasă Social Administratie PMB: Amenzi de peste 26.000 lei pentru încălcarea legii taximetriei, în weekend,...

PMB: Amenzi de peste 26.000 lei pentru încălcarea legii taximetriei, în weekend, în Centrul Istoric al Capitalei

DISTRIBUIȚI

 165023 – 30052022 – Suprataxare, neeliberare de bon fiscal, lipsa stației radio – au fost câteva dintre neregulile descoperite de polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B.  în cadrul unor noi acțiuni de verificare a legalității activității de taximetrie, în București.

Controalele organizate de D.G.P.L.C.M.B. – prin polițiști locali din cadrul Serviciilor Control Transporturi şi Circulaţie Rutieră și agenți ai Brigăzii Rutiere București – au avut loc weekendul trecut și s-au derulat în zona Centrului Istoric al Capitalei. În câteva ore, au fost verificate documentele de transport aferente unui număr de 51 de autovehicule, 11 conducători auto fiind sancționați contravențional pentru abateri de la Legea taximetriei. Valoarea amenzilor a fost de 26.500 de lei.

Încălcări ale Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi au fost constatate și la Gara de Nord unde, vineri, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de alte câteva mii de lei. Cinci autorizații taxi au fost reținute, ca măsuri complementare.

Acțiunile D.G.P.L.C.M.B. în vederea asigurării unui cadru civilizat al activității de transport public în regim taxi, în Capitală, vor continua. Pentru a sesiza problemele întâmpinate în relația cu conducătorii de taxi, cetățenii pot apela linia verde pusă la dispoziție de Primăria Capitalei – 0800.800.868 sau dispeceratul Poliției Locale a Municipiului București la 021/9752.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.