Acasă Economie Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează

Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează

DISTRIBUIȚI

 165423 – 30062022  – Se anulează amenzile aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF) și vor fi returnate sumele încasate de stat. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege în acest sens.

Proiectul de lege prevede măsuri referitoare la executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în temeiul art.4 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România.

„Amenzile contravenţionale aplicate în temeiul art.4 alin.(l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, abrogată prin OUG nr.22/2022, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare”, prevede proiectul.

Banii achitați vor fi restituiți la cerere, care trebuie depusă la organul fiscal de executare competent în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului în acest sens.

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei stabileşte, prin ordin al ministrului, procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani, mai prevede proiectul adoptat.

Camera Deputaţilor este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.