Acasă Politic Bogdan Aurescu a salutat finalizarea Foii de Parcurs pentru Aderarea României la...

Bogdan Aurescu a salutat finalizarea Foii de Parcurs pentru Aderarea României la OCDE

DISTRIBUIȚI

 165180 – 10062022 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat joi, 9 iunie 2022, la reuniunea anuală, la nivel ministerial, a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care se desfășoară la sediul Organizației din Paris. Aceasta este prima reuniune la nivel ministerial a OCDE la care România participă în calitate de stat candidat la aderarea la Organizație, după decizia Consiliului OCDE, din 25 ianuarie 2022, de acordare a acestui statut țării noastre.

Actuala reuniune ministerială OCDE are o semnificație deosebită pentru țara noastră, întrucât în cadrul său urmează să fie aprobată oficial Foaia de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) elaborată de Secretariatul OCDE cu sprijinul statelor membre, cu scopul de a ghida procesul de aderare a României. Astfel, adoptarea Foii de Parcurs reprezintă un pas important pentru România, aceasta având rolul de a orienta, pe viitor, eforturile țării noastre în pregătirea și derularea negocierilor de aderare la OCDE. Foaia de Parcurs cuprinde o serie de capitole sectoriale de negociere și criterii clare de îndeplinit în următorii ani.

În marja reuniunii, ministrul Aurescu a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației, Mathias Cormann, în continuarea discuției purtate la București, la 28 ianuarie 2022, când înaltul oficial OCDE a făcut o vizită în România, la invitația Prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat finalizarea Foii de Parcurs pentru aderarea României și a mulțumit Secretarului General pentru faptul că, în cadrul actualei reuniuni ministeriale a OCDE, această Foaie de Parcurs urmează să fie adoptată formal.

Ministrul român al Afacerilor Externe și Secretarul General al OCDE au avut un schimb de opinii în legătură cu pașii următori din cadrul procesului de aderare. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul politic larg al României față de finalizarea cu succes a obiectivului aderării și a confirmat faptul că țara noastră se pregătește intens pentru demararea discuțiilor de aderare și pentru asumarea obligațiilor de membru al organizației.

Șeful diplomației române a exprimat apreciere deosebită pentru implicarea Secretarului General în procesul de extindere și pentru susținerea oferită candidaturii României. Cei doi oficiali au convenit organizarea unei noi vizite a Secretarului General în România, în acest an.

Agenda ministrului afacerilor externe a mai inclus participarea la deschiderea oficială a lucrărilor reuniunii OCDE, la care a vorbit (prin VTC), ca invitat special, președintele Ucrainei, Volodimir  Zelenski,  precum și o intervenție în dezbaterile din cadrul sesiunii intitulate „Trade and Environmental Sustainability” („Comerț și Sustenabilitate Climatică”), prezidată de ministrul italian al afacerilor externe și cooperării internaționale, Luigi Di Maio.

Angajamentul puternic al României în ceea ce privește finalizarea pregătirilor interne pentru derularea în cele mai bune condiții a discuțiilor de aderare la OCDE a fost evidențiat de ministrul Bogdan Aurescu și cu prilejul intervenției sale în cadrul reuniunii OCDE. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanța acordată de Guvernul României acestui obiectiv esențial de politică externă și a mulțumit statelor membre pentru efortul depus în finalizarea Foii de Parcurs pentru Aderarea României.

De asemenea, in intervenția sa, șeful diplomației române a evidențiat rolul cheie al OCDE în configurarea unei economii mondiale reziliente, verzi, digitale și incluzive, în baza unor principii și angajamente solide față de îmbunătățirea standardelor climatice la nivel global, inclusiv în cadrul oferit de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și de Acordul de la Paris.

Ministrul român a subliniat urgența acțiunii eficiente la nivel internațional, în sprijinul obiectivului atingerii neutralității climatice. A evocat, în context, importanța Programului Internațional al OCDE pentru Acțiune privind Schimbările Climatice (“International Programme for Action on Climate” – IPAC), la care țara noastră participă în mod activ încă de la înființare.

În acest cadru, ministrul Aurescu a evocat și principalele provocări actuale la adresa obiectivelor asumate la nivel global în ceea ce privește protecția mediului: pandemia de COVID-19, care a confirmat nevoia în creștere de a reclădi sistemul economic global de o manieră echitabilă și cu grijă pentru mediul înconjurător, dar și războiul ilegal al Federației Ruse în Ucraina, generând efecte multidimensionale, inclusiv asupra mediului înconjurător. Astfel, șeful diplomației române a evidențiat că agresiunea rusă are ca efecte și accentul mai mare pe utilizarea combustibililor fosili, distrugerea mediului înconjurător și a ecosistemului marin, poluarea aerului și a apei, insecuritatea cauzată de minele în derivă.

Ministrul român a subliniat, în acest context, angajamentul României de a contribui activ la demersurile de consolidare a rolului OCDE în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.