Acasă Cultura/Media Janina Sitaru: Nominalizarea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu pentru...

Janina Sitaru: Nominalizarea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO

DISTRIBUIȚI

 165331 – 22062022 – Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a co-prezidat marți, 21 iunie 2022, la Palatul Parlamentului, întâlnirea de lucru interinstituțională având ca temă dosarul de nominalizare a Ansamblului monumental „Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ședința a continuat seria reuniunilor interinstituționale inițiate de către Ministerul Afacerilor Externe în vederea coordonării eforturilor pentru susținerea și promovarea dosarelor naționale la UNESCO.

În deschiderea reuniunii, secretarul de stat a prezentat reglementările internaționale în materie, istoricul și stadiul dosarului UNESCO Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, context în care a evocat buna cooperare a autorităților publice centrale și locale (Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Ministerul Afacerilor Externe, autorități locale) pentru întocmirea, completarea și depunerea dosarului.

De asemenea, secretarul de stat Janina Sitaru a subliniat importanța consolidării dialogului interinstituțional pentru susținerea și promovarea acestui dosar UNESCO, în perspectiva îndeplinirii cu succes a tuturor etapelor procesului de evaluare.

Reuniunea a fost co-organizată de Ministerul Afacerilor Externe și Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, la discuții participând reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO, Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, respectiv membri ai Parlamentului României.

Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, denumit și Ansamblul monumental Brâncuși de la Târgu Jiu sau Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, cuprinzând 4 lucrări sculptate (Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit), a fost conceput și construit de către Constantin Brâncuși în perioada 1937-1938.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.