Acasă Anchete Interne Percheziții în Bistrița

Percheziții în Bistrița

DISTRIBUIȚI

 165237 – 15062022 – În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița efectuează 3 percheziții la locuințele unor persoane din Bistrița, bănuite de comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat și tăinuire.

Video: https://youtu.be/tpmkCDfl1bw

Perchezițiile sunt desfășurate pentru documentarea activității infracționale a 5 persoane, într-un dosar aflat în instrumentarea polițiștilor Biroului Investigații Criminale Bistrița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate, a reieșit faptul că, începând cu anul 2020 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi sustras de la mai multe persoane vârstnice carduri bancare, prin diverse metode, ar fi obținut PIN-urile acestora, după care ar fi extras diverse sume de bani.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 20.000 de lei.

La activități participă luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.