Acasă Politic Scade sau nu prețul carburanților la pompă?

Scade sau nu prețul carburanților la pompă?

DISTRIBUIȚI

 165338 – 23062022 – Coaliția de guvernare a stabilit instituirea unui mecanism de compensare parţială a preţului la pompă al carburanţilor, pe o perioadă de trei luni, începând din luna iulie.

Un mecanism de compensare a preţului la pompă al carburanţilor urmează să fie anunţat, joi, după şedinţa de guvern, au precizat președinții PNL și PSD,  Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, într-o întâlnire informală cu presa.

Ulterior, mecanismul de compensare va fi cuprins într-un act normativ şi aprobat într-o şedinţă de guvern viitoare, au precizat cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare.

Măsura ar urma să se aplice pe o perioadă de minim trei luni, începând cu luna iulie a acestui an.

Compensarea urmează să fie suportată de la buget şi Guvernul analizează ca o parte din aceasta să fie acoperită şi de companiile din domeniu, având în vedre profiturile excepționale ale acestora din ultima vreme.

PSD a transmis, miercuri, soluţiile pentru reducerea preţurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial, arată un comunicat de presă al formaţiunii.

Social-democraţii au afirmat că Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţia Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experţii PSD sunt pregătiţi să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ.

În schimb, liberalii au susţinut că sunt o serie de măsuri fiscale prin care poate fi atenuată creşterea preţului la carburanţi, iar Ministerul Finanţelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acţioneze pentru a induce o scădere a preţului de la pompă.

Deocamdată nu se știe cât va fi compensate prețul la pompă, vorbindu-se de 50 de bani până la un leu pentru un litru de carburant..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.