Acasă Social Aparare „Shield Protector 22”, exercițiu naval românesc cu grad ridicat de dificultate

„Shield Protector 22”, exercițiu naval românesc cu grad ridicat de dificultate

DISTRIBUIȚI

165314 – 21062022 – Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 21-23 iunie, activități complexe de instruire și trageri de luptă, pe mare, în aer și în teren, în zona Constanța-Mangalia și în spațiul maritim al României din Marea Neagră, pentru creșterea interoperabilității între forțele participante și pentru executarea misiunilor de foc planificate în anul de instrucție 2022.
Aproximativ 800 de militari din structurile Flotei, Bazei Logistice Navale „Pontica”, Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis”, Direcției Hidrografice Maritime și Centrului 110 Comunicații și Informatică vor exersa proceduri operaționale standard pentru supraveghere navală, cercetare-neutralizare mine marine, menținerea imaginii maritime și aeriene, precum și pentru asigurarea informativă, logistică și hidrografică în timpul ducerii acțiunilor de luptă.
Pe mare, Grupul de Luptă Maritim va fi alcătuit din șase nave și două elicoptere Puma Naval, iar de pe uscat acțiunile acestui pachet de forțe va fi susținut de două dispozitive mobile de lansare rachete. În conformitate cu legislația internațională, Direcția Hidrografică Maritimă a emis un aviz pentru navigatori, în care au fost anunțate coordonatele raioanelor maritime in care se execută trageri navale de artilerie, perioada și intervalul orar în care raioanele respective, din Zona Economică Exclusivă și din Zona Contiguă a României sunt periculoase pentru navigația la suprafață și în imersiune, fiind recomandată menținerea unei distanțe de siguranță.
„Shield Protector” este un exercițiu anual, planificat și organizat de Forțele Navale Române și vizează consolidarea deprinderilor echipajelor navelor și a structurilor de comandă, în aplicarea procedurilor standard NATO de luptă împotriva amenințărilor în cele trei medii, aerian, de suprafață și subacvatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.