Acasă Social Administratie STB modifică traseele liniilor de transport în comun,  în perioada desfășurării evenimentului...

STB modifică traseele liniilor de transport în comun,  în perioada desfășurării evenimentului „SAGA Festival 2022″

DISTRIBUIȚI

165078 – 03062022 – Cu ocazia desfăşurării evenimentului muzical „SAGA Festival 2022”, care va avea loc în perioada 3-5 iunie, în Capitală, în zona Arenei Naționale, Comisia Tehnică de Circulaţie a aprobat următoarele restricţii de circulaţie:

Începând cu 3 iunie, ora 10.00, până la terminarea evenimentului, traficul va fi restricţionat în următoarele zone:

– strada Maior Coravu, între şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Arena Naţională, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;

– bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Arena Naţională precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;

– strada Tony Bulandra, între strada Vatra Luminoasă şi rond Maior Coravu (cu excepția autospecialelor, cazurilor medicale care fac accesul la spitalul Monza) şi strada Sergent Vasile Şerbănică, între bulevardul Basarabia şi intrarea în stadion.

În funcţie de numărul participanţilor, gradual, va fi restricţionat traficul pe bulevardul Basarabia, banda I, sensul către Piaţa Hurmuzachi.

Accesul pe tronsoanele cu restricții din perimetrul de trafic va fi permis pentru riverani.

În perioada 02.06.2022 – 06.06.2022, începând cu ora 10:00, până la ridicarea restricţiilor de circulaţie, STB SA va modifica traseele liniilor care converg spre stadion, astfel:

–      Linia de troleibuz 86 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Dridu” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

–      Linia de troleibuz 90 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Mircea Vulcănescu” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

–      Linia de autobuz 143 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (aferent liniilor 69, 86 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, după care va urma traseul de bază până la „Bucur Obor”.

Totodată, începând cu 2 iunie, până la terminarea evenimentului, se vor rezerva următoarele parcări:

–      zona intrării din bulevardul Basarabia a Stadionului Arena Naţională, respectiv alveola din faţa intrării în curtea Complexului Sportiv „Lia Manoliu”;

–      trotuarul din bulevardul Basarabia, pe sensul de mers dinspre bulevardul Chişinău către şoseaua Mihai Bravu, pe tronsonul cuprins între bulevardul Chişinău şi şoseaua Mihai Bravu;

–      parcările stradale din sensul giratoriu aflat la intersecţia strada Maior Coravu cu strada Tony Bulandra, în sensul giratoriu din bulevardul Pierre de Coubertin, precum şi pe bulevardul Pierre de Coubertin, pe segmentul cuprins între sensul giratoriu şi strada Vatra Luminoasă.

Pentru a veni in sprijinul  Brigazii Rutiere  Bucuresti, pe intreaga durata a desfasurarii evenimentului, peste 20 de agenti ai Serviciului Circulatie Rutiera din cadrul D.G.P.L.C.M.B. vor desfăşura misiuni de restricţionare a opririlor şi staţionărilor autoturismelor in zona strazilor Maior Coravu si Pierre de Coubertain, de fluidizare a traficului rutier si de asigurare a unui climat de siguranţă în zonele pietonale.

Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să folosească maşinile personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou, să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea şi fluidizarea acestuia, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.