Acasă Anchete Interne Concurență pentru posturile scoase la concurs, în Poliția Română, din sursă externă

Concurență pentru posturile scoase la concurs, în Poliția Română, din sursă externă

Mai mult de 7 cereri pentru un post în Poliția Română au fost depuse, în medie, pentru locurile scoase la concurs, prin încadrare directă, din sursă externă

DISTRIBUIȚI

 165703 – 21072022   – În perioada de înscriere, pentru cele 2.212 posturi scoase la concurs, prin încadrare directă, din sursă externă, au fost depuse 16.143 de cereri (7,3 cereri/post).

Astfel, pentru cele 224 de posturi de ofițer, au fost depuse 2.826 de cereri (12,6 cereri pe post), pentru 1.892 de posturi de agent au fost depuse 13.164 de cereri (6,95 cereri pe post), iar pentru 96 de posturi de personal contractual, au fost depuse 153 de cereri (1,59 cereri pe post).

Reamintim că posturile scoase la concurs sunt în specialitățile investigarea criminalității economice, rutieră, ordine publică, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, comunicații și informatică, logistică, financiar, resurse umane, structura de securitate, criminalistică, cercetarea şi prevenirea criminalității, reţinere şi arestare preventivă, acţiuni speciale, poliţie transporturi, psihosociologie şi siguranţă şcolară, informare şi relaţii publice, pregătire profesională, protecţia animalelor și implementare proiecte.

Informații privind modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul oficial al Poliției Române, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs .

Pentru posturile de polițist, în perioada 8 – 29 august a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pe care candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă.

La data de 3 septembrie 2022, va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.