Acasă Anchete Justitie DNA: Fostul șef al Poliției Călărași a fost trimis în judecată

DNA: Fostul șef al Poliției Călărași a fost trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

  165505 – 06072022 – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

Iorga Marian, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– trafic de influență, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
La data de 29 aprilie 2017, inculpatul Iorga Marian, în funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei, de la un om de afaceri, în legătură cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.
În perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul Iorga Marian, în aceeași calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziționarea, la prețuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziționeze. În schimbul acestor „servicii”, inculpatul le-ar fi promis că își va folosi influența asupra unor subordonați care aveau în lucru cauze penale sau petiții ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceștia să le soluționeze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu.
În acest context, inculpatul ar fi obținut de pe urma a trei „tranzacții” efectuate în condițiile de mai sus, suma totală de 4.000 euro.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Călărași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.