Acasă Anchete Filtre ale polițiștilor rutieri ilfoveni pe arterele principale din județ

Filtre ale polițiștilor rutieri ilfoveni pe arterele principale din județ

DISTRIBUIȚI

165818 – 31072022 – În noaptea de 30/31 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Polițiilor Popești Leordeni, Măgurele și Pantelimon, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov, au fost prezenți pe arterele principale din județ, unde au acționat pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu precădere pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.

La activități au fost folosite aparatele alcooltest și drug test.

Potrivit IPJ Ilfov, în cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G.195/2002 cu amenzi în valoare totală  de 4.350 de lei și au retinut un permis de conducere.

De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni pentru care au fost întocmite 2 dosare penale.

Astfel, politiștii rutieri au depistat în trafic un conducător auto, care, în urma testării cu aparatul drug test a ieșit un rezultat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive. Acesta a fost condus la unitate spitalicească din București pentru prelevarea de mostre biologice.

Un alt bărbat a fost oprit în trafic, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest,  care a indicat o valoare de 0,82 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la unitate spitalicească din București,  pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.