165796 – 28072022 – „Îi sărbătorim astăzi pe salvatorii de vieți din cadrul serviciilor de ambulanță, cu gândul la activitatea lor pe cât de complexă, pe atât de importantă. Pe lângă profesionalism, aceasta implică dăruire, capacitate de reacție rapidă, empatie și curaj. Indiferent că este vorba despre echipajele din teren sau despre celelalte categorii de personal din cadrul Ambulanței care gestionează derularea misiunilor de salvare, munca lor se măsoară în milioane de vieți salvate, de multe ori în situații când șansele pot să pară inexistente.
Perioada de pandemie a pus o presiune suplimentară asupra profesioniștilor din asistența medicală de urgență prespitalicească, care și-au făcut datoria cu aceeași responsabilitate. Îi vedem și acum solicitați intens la cazuri de urgență provocate de temperaturile caniculare, accidente sau oameni cu probleme grave de sănătate care au nevoie urgentă de asistență medicală.
Ajuns la 116 ani de existență, serviciul public de ambulanță funcționează după același principiu pe baza căruia a fost creat la inițiativa profesorului dr. Nicolae Minovici: „Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”. Dedicarea dumneavoastră pentru tratarea fiecărui pacient rămâne o constantă. Alături de întreaga societate românească, ați fost parte la solidaritatea extraordinară față de cetățenii ucraineni refugiați în România, acordându-le îngrijire celor care au avut nevoie.
Misiunea de a salva vieți este o luptă continuă, adeseori nedreaptă, cu timpul și resursele. Acțiunile și demersurile guvernamentale în domeniul sănătății urmăresc să asigure tuturor cetățenilor servicii medicale de cât mai bună calitate, să crească capacitatea sistemului, să pregătească proiecte pentru spitale noi sau renovate, dotate cu echipamente performante.
Cu toții ne dorim investiții substanțiale și pentru aceasta vom integra resursele bugetului național cu cele europene. Așa cum ne-am angajat prin Programul de Guvernare, vom majora de la an la an finanțarea publică a sectorului de sănătate cu cel puțin 0,5% din PIB, pentru a ne apropia de media europeană. Înseamnă o îmbunătățire constantă, având în vedere că PIB-ul României este în continuă creștere.
În același timp, pregătim accesarea fondurilor europene destinate domeniului sănătății. Cele aproape 2,5 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență și cele 4 miliarde prin Programul Operațional Sănătate sunt bani pentru un sistem de sănătate modern, digitalizat și transparent. Un sistem care oferă cetățenilor posibilitatea alegerii informate a serviciilor medicale de calitate, dar și oportunități de dezvoltare și motivare a cadrelor medicale.
Sunt îmbunătățiri așteptate de mulți ani de cetățenii români și de întreg sistemul medical.
Transmit „La Mulți Ani” serviciilor publice de ambulanță din România și tuturor celor care își desfășoară activitatea în aceste structuri dedicate salvării de vieți!
Sunteți primii la care oamenii apelează în situații critice în care asistența medicală cât mai rapidă și profesionistă face diferența între viață și moarte.
Vă mulțumesc și am toată aprecierea pentru activitatea dumneavoastră!”