Acasă Social Educatie Reuniunea consorțiilor universitare românești cu premierul României

Reuniunea consorțiilor universitare românești cu premierul României

DISTRIBUIȚI

165758 – 25072022 – Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții consorțiilor universitare pentru a discuta despre reforma structurală a mediului universitar prin proiectele Legilor Educației.

Alături de reprezentanții Consorțiilor Universitaria, Academica Plus, cei ai universităților tehnice – ARUT, ai universităților de medicină și farmacie, ai  universităților de științele vieții – USAMV-uri și ai consorțiului universităților de arte, la dialog au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, consilierul prezidențial Ligia Deca, precum și consilierii de stat Marilen Pirtea și Sorin Costreie, din cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Dezbaterile s-au axat pe teme legate de consolidarea conectării universităților la mediul socio-economic și la mediul academic internațional, susținerea excelenței și performanței universităților românești, susținerea echității și a sprijinului acordat studenților, consolidarea autonomiei universitare și eliminarea birocrației, în paralel cu creșterea responsabilității universităților, susținerea programului de digitalizare a universităților românești, aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar, de etica și deontologia universitară, de susținerea învățământului superior medical, precum și pe întregul set de valori promovat de România Educată.

Consultarea cu consorțiile universitare reprezintă pentru Guvern și ministerele de resort o oportunitate de a rămâne conectate la mediul universitar, cu realitățile acestuia, implicit o oportunitate de a contribui la depășirea provocărilor cu care se confruntă instituțiile învățământului superior și persoanele didactice, didactice auxiliare și nedidactice din universități.

Reprezentanții consorțiilor au apreciat și au exprimat susținerea pentru proiectul Legii învățământul superior, lege care va oferi instrumente moderne și posibilitatea valorificării expertizei universitare românești în beneficiul studenților și a întregii societăți. Totodată, au fost formulate o serie de propuneri și recomandări de îmbunătățire a viitorului cadru legal de funcționare a învățământului universitar.

„Sunt recunoscător pentru dialogul de astăzi, simt că la finalul discuției avem o abordare coerentă în ceea ce privește transformarea educației în conformitate cu o strategie națională ambițioasă inițiată de președintele României și asumată și de noi la nivel executiv”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Pe lângă temele discutate în cadrul reuniunii, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a evidențiat o serie de aspecte pe care proiectul Legii Educației le reglementează: susținerea echității și a reducerii abandonului școlar la nivelul învățământului universitar, posibilitatea de cofinanțare a universităților care câștigă proiecte internaționale, susținerea internaționalizării activităților universităților românești,  asigurarea autonomiei universitare, consolidarea rolului universităților românești la nivel regional, național sau internațional – în funcție de misiunea asumată, precum și posibilitatea de implicare a studenților în proiecte naționale și internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.