Acasă Externe Agenda Europeana Scandalul achiziției vaccinurilor Pfizer. Ombudsmanul european, nemulțumit de Comisia Europeană, cere ca...

Scandalul achiziției vaccinurilor Pfizer. Ombudsmanul european, nemulțumit de Comisia Europeană, cere ca SMS-urile să fie arhivate

DISTRIBUIȚI

165634 – 15072022 – Ombudsmanul european, Emily O’Reilly, a criticat joi Comisia Europeană pentru „administrare defectuoasă”, întrucât executivul comunitar nu a publicat schimburile de mesajele text între preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, şi directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, despre negocierea unui contract masiv privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID-19, relatează agenţiile Reuters şi dpa.

Comisia Europeană a susţinut luna trecută că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi nu mai deţine acele mesaje legate de contractul prin care UE s-a angajat că cumpere de la compania Pfizer-BioNTech 900 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, cu o opţiune pentru încă 900 de milioane de doze.

În urma acestui caz, descris de Ombudsmanul european drept unul de „administrare defectuoasă” și care ar trebui să fie un „apel de trezire”, Emily O’Reilly consideră că ar trebui luate măsuri, astfel încât mesajele tip SMS să fie recunoscute ca documente europene ce cad sub incidenţa regulilor privind transparenţa, așa încât ele trebuie să fie arhivate şi disponibile pentru solicitările primite în baza regulilor privind libertatea informaţiei.

„Gestionarea acestui acces la documente lasă impresia regretabilă a unei instituţii a UE care nu este deschisă faţă de chestiunile de interes public semnificativ”, spune Ombudsmanul european. „Accesul public la mesajele de lucru este un element nou pentru administraţia UE şi unul care trebuie abordat în mod substanţial şi cu bună-credinţă”, adaugă Emily O’Reilly.

Activitatea Ombudsmanului european aduce în atenţia publicului deficienţe care altfel ar putea trece neobservate, dar recomandările sale nu sunt obligatorii pentru instituţiile UE şi nu există sancţiuni pentru neaplicarea lor, precizează Agerpres.

Comisia Europeană va cere limitarea la iarnă a temperaturii în clădirile publice la 19 grade. Un grad în minus ar trebui să fie și în case

Comisia Europeană ar urma să ceară statelor membre săptămâna viitoare să limiteze la 19 grade temperatura furnizată de instalațiile de încălzire din clădirile publice și la 25 de grade pentru sistemele de aer condiționat. Măsura ar viza reducerea consumului de gaze a continentului, potrivit unui proiect de text consultat de AFP.

Pentru a face față mai bine la scăderea drastică a aprovizionării cu gaze rusești sau chiar la eventuala încetare a acesteia, Bruxelles-ul identifică pentru cei 27 măsurile de reducere a consumului european cu aproximativ 25 până la 60 de miliarde de metri cubi.

„Acționând acum am putea reduce cu o treime impactul unei opriri bruște”, susține executivul european în documentul care urmează să fie publicat pe 20 iulie și este încă supus modificărilor.

În detaliu, aproximativ 11 miliarde de metri cubi ar proveni din reducerile cu încălzirea sau răcirea clădirilor, între 4 și 40 de miliarde de metri cubi ar fi economisiți la cererea de gaze pentru producția de energie electrică și în jur de 10 până la 11 miliarde de la cererea industrială deja în scădere din cauza creșterii prețurilor.

În document se cere statelor să adopte restricții obligatorii privind încălzirea și răcirea în clădirile publice.

În plus, „pot fi realizate economii semnificative prin implementarea surselor alternative de căldură pentru termoficare” în casele particulare, subliniază Comisia. De asemenea, solicită campanii de comunicare pentru a încuraja gospodăriile să reducă cu un grad temperatura în locuințe în această iarnă.

Cu toate acestea, „clienții protejați” (în sensul legislației europene: gospodării, servicii sociale, IMM-uri) reprezintă mai puțin de 37% din consumul total din UE și „simulările arată că nu ar fi afectați la scară” de lipsa de gaze, spune Comisia.

Întreruperea bruscă a aprovizionării cu gaze „ar putea împovăra industriile care au o marjă mică de a-și reduce brusc producția sau de a trece la alți combustibili, deoarece folosesc gazul ca materie primă”, în special în chimie, avertizează executivul european.

Dar „ar fi mult mai puțin costisitor să reducem moderat cererea pentru o perioadă mai lungă, începând mai devreme”, se arată în document.

Bruxelles-ul propune celor 27 să înființeze „sisteme de licitație”, care să acopere eventual mai multe țări, care să ofere companiilor „compensații” în schimbul unei reduceri a consumului.

În cazul unei opriri totale din iulie a livrărilor rusești, stocurile europene de gaze ar fi între 65% până la 71% înainte de venirea iernii, avertizează Comisia, citând previziuni ale rețelei europene a operatorilor de transport de gaze.

Aceste propuneri de la Bruxelles vor discutate în reuniunea miniștrilor europeni ai energiei pe 26 iulie la Bruxelles. – sursa: Hotnews.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.