Acasă Externe Agenda Europeana UE, încă o finanțare importantă pentru R. Moldova

UE, încă o finanțare importantă pentru R. Moldova

DISTRIBUIȚI

 16544201072022 – Uniunea Europeană (UE) a anunţat joi acordarea unei finanţări de 40 de milioane de euro pentru Republica Moldova, în vederea întăririi capacităţilor forţelor sale armate în domeniul comunicaţiilor şi al luptei împotriva atacurilor cibernetice, informează AFP.

Fondurile provin din Facilitatea Europeană pentru Pace, un fond administrat de statele membre în afara bugetului european, arată într-un comunicat Consiliul European, instanţa statelor membre ale UE.

Ajutorul european nu presupune armament, precizează comunicatul.

Finanţarea va permite furnizarea de echipamente, bunuri şi servicii pentru a întări capacităţile logistice şi mobilitatea unor unităţi ale forţelor armate ale Republicii Moldova. De asemenea, ea le va ajuta să lupte împotriva atacurilor cibernetice şi să-şi consolideze capacităţile de recunoaştere aeriene fără pilot şi de comunicaţii tactice.

Republica Moldova a beneficiat deja de o finanţare de şapte milioane de euro din partea Facilităţii Europene pentru Pace în decembrie 2021, pentru serviciul său de sănătate militară şi pentru un batalion de geniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.