Acasă Politic Cîţu solicită Guvernului să elimine suprataxarea contractelor part-time

Cîţu solicită Guvernului să elimine suprataxarea contractelor part-time

DISTRIBUIȚI

 165878 – 05082022 – Senatorul Florin Cîţu anunță că, aşa cum a avertizat anterior, peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă, după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Având în vedere datele, el consideră că Guvernul trebuie să elimine acest tip de taxare.

”Peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Efect previzibil despre care am avertizat. Acesta este şi motivul pentru care alături de colegii liberali am eliminat în 2020 supraimpozitarea contractelor part-time introdusă de guvernele PSD”, a scris Florin Cîţu, joi, pe Facebook.

Fostul premier a precizat că, „având în vedere aceste date, cred că guvernul trebuie să elimine această taxă urgent”.

„Nu mai este nevoie de alte analize, datele arată că am avut dreptate”, a conchis Cîţu.

De la 1 august, contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie sunt calculate la salariul minim, costurile suplimentare fiind stabilite în sarcina angajatorului, ca parte a modificărilor fiscale adoptate de Guvern şi aplicate din luna august. Practic, Guvernul a reintrodus suprataxarea contractelor de muncă part-time la nivelul salarialului minim cu program de 8 ore, chiar dacă angajații lucrează mai puțin de atât.

Numărul de contracte part-time (cu normă parțială de lucru) a ajuns la 994.958 în data de 2 august 2022, conform celor mai recente date transmise de Inspecția Muncii, la solicitarea Economedia. Numărul este cu peste 35.000 mai mic decât la 31 iulie și cu 126.000 mai mic decât la 30 iunie.

Cele mai multe contracte încetate sunt cele ale angajaților cu normă de lucru de 4 ore și de 2 ore, în timp ce numărul celor angajați cu 5, 6 sau 7 ore, la care angajatorii plăteau deja taxe apropiate de cele pentru salariul minim, nu au scăzut semnificativ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.