Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană a semnat un contract de achiziție comună cu HIPRA pentru...

Comisia Europeană a semnat un contract de achiziție comună cu HIPRA pentru vaccinuri anti-COVID-19

DISTRIBUIȚI

 165848 – 02082022 – Autoritatea pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA) din cadrul Comisiei Europene a semnat cu societatea HIPRA HUMAN HEALTH un contract-cadru de achiziție comună pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19 pe bază de proteine virale. La această achiziție comună participă 14 state membre și țări, care vor putea achiziționa astfel până la 250 de milioane de doze. Deoarece numărul de cazuri este din nou în creștere în Europa, acest acord va pune rapid vaccinul HIPRA la dispoziția țărilor participante, de îndată ce acesta va primi o evaluare pozitivă din partea Agenției Europene pentru Medicamente.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 în Europa, trebuie să asigurăm un nivel maxim de pregătire pentru lunile de toamnă și de iarnă. Vaccinul HIPRA reprezintă o nouă opțiune, care vine în completarea vastului nostru portofoliu de vaccinuri destinat statelor membre și cetățenilor. O creștere a ratei de vaccinare și de rapel este esențială în lunile următoare. Nu precupețim niciun efort pentru a ne asigura că există vaccinuri disponibile pentru toată lumea. Așa arată Uniunea noastră europeană a sănătății în acțiune – pregătită pentru viitor și gata să intervină.”

Contractul de achiziție publică cu HIPRA completează vastul portofoliu de vaccinuri creat deja prin intermediul Strategiei UE privind vaccinurile, inclusiv prin contractele deja semnate cu AstraZenecaSanofi-GSKJanssen Pharmaceutica NVBioNtech-Pfizer, Moderna, Novavax și Valneva. În cadrul Strategiei UE privind vaccinurile s-au asigurat deja aproximativ 4,2 miliarde de doze. Grație acestui portofoliu diversificat de vaccinuri, Europa va rămâne în continuare bine pregătită pentru vaccinarea anti-COVID-19, cu vaccinuri care s-au dovedit a fi sigure și eficace.  Țările participante pot decide, de asemenea, să doneze vaccinuri unor țări cu venituri medii și inferioare sau să le redirecționeze către alte țări europene.

Vaccinul bivalent pe bază de proteine recombinate de la HIPRA, care se află în prezent în procesul de evaluare continuă de către Agenția Europeană pentru Medicamente, este dezvoltat ca doză de rapel pentru persoanele deja imunizate, cu vârsta de cel puțin 16 ani. Vaccinul HIPRA se păstrează la o temperatură de refrigerare cuprinsă între 2 și 8 °C, ceea ce facilitează depozitarea și distribuția acestuia în Europa și în întreaga lume.

Vaccinul anti-COVID-19 de la HIPRA se află în prezent în procesul de evaluare continuă de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Dacă primește o autorizație de introducere pe piață, vaccinul va putea fi achiziționat de țările participante prin intermediul contractului-cadru aflat în vigoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.