Acasă Economie Întrevederea premierului Nicolae Ciucă cu o delegație a Fondului Proprietatea

Întrevederea premierului Nicolae Ciucă cu o delegație a Fondului Proprietatea

DISTRIBUIȚI

 166075 – 22082022  – Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit, astăzi, la Palatul Victoria, o  delegație a Fondului Proprietatea.

Cu această ocazie, a fost analizată evoluția investițiilor gestionate de Fondul Proprietatea și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom.

„Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține. Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.