Acasă Anchete Interne Primii bani de la Comisia Europeană pentru România pentru acoperirea unor cheltuieli...

Primii bani de la Comisia Europeană pentru România pentru acoperirea unor cheltuieli generate de criza refugiaților

DISTRIBUIȚI

165835 – 01082022 – Luni, 1 august a.c., au fost semnate de către Ministerul Afacerilor Interne contractele de finanțare pentru suma de 39,1 milioane euro, din care 12,1 milioane euro aferente Fondului pentru Azil Migrație și Integrare (FAMI) și 27 milioane euro aferente Instrumentului de Sprijin pentru Managementul Frontierei și Politica de Vize (IMFV).

România, prin Ministerul Afacerilor Interne, va primi până la sfârșitul acestei luni banii din partea Comisiei Europene.

Scopul asistenței de urgență este acela de a acoperi efortul bugetar al Statelor Membre UE cele mai afectate de criza refugiaților din Ucraina. Astfel, Comisia  Europeană a avut în vedere cheltuielile realizate de autoritățile publice pentru recepția cetățenilor ucraineni în condițiile Deciziei privind protecția temporară din 4 martie 2022 și pentru activitățile legate de controlul și facilitarea trecerii frontierei la frontierele externe relevante ale UE.

Pentru a facilita accesul rapid la aceste fonduri și a limita birocrația, Comisia Europeană a ales finanțarea nelegată de costuri („not linked to costs”), cu atât mai mult cu cât costurile reale actuale pot fluctua semnificativ.

Alături de România, alte 4 state membre UE au primit fonduri externe nerambursabile în contextul crizei refugiaților din Ucraina, respectiv Ungaria, Polonia, Slovacia și Republica Cehă

Încă de la începutul crizei din Ucraina, Ministerul Afacerilor Interne a avut o abordare pro-activă și, prin Direcția Fonduri Externe Nerambursabile, în calitate de Autoritate de Management Afaceri Interne, a întreprins o serie de demersuri pe lângă Comisia Europeană în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate de România pentru primirea refugiaților din Ucraina.

Ca urmare a eforturilor susținute ale autorităților române, la data de 12 iulie 2022 Comisia Europeană a transmis scrisoarea de informare cu privire la aprobarea celor 2 aplicații prin care se solicitau fonduri externe nerambursabile prin intermediul Fondului Azil, Migrație și Integrare (FAMI) și Instrumentului de sprijin pentru Managementul Frontierei și Politica de Vize (IMFV).

Autoritatea de Management Afaceri Interne pune permanent la dispoziția celor interesați informații actualizate pe site-ul www.fed.mai.gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.