Acasă Social Sanatate Rafila: Discutăm introducerea unui prag limită minim acceptabil pentru raportarea infecțiilor asociate...

Rafila: Discutăm introducerea unui prag limită minim acceptabil pentru raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale

DISTRIBUIȚI

165835 – 01082022 – Ministru Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, luni, că ia în calcul impunerea unui prag limită minim acceptabil pentru raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale în spitale. Un studiu de prevalență din 2017 a arătat că între raportarea spitalelor și corecție este o diferență de aproape trei ori. Următorul studiu, potrivit ministrului, va avea loc la sfârșitul anului acesta, începutul anului viitor. Ministrul Sănătății a prezentat un plan de măsuri luate în ultimele șase luni pentru prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale.

Ministerul Sănătăţii lucrează să schimbe mentalităţi la nivelul spitalelor şi să asigure cadrul organizatoric şi profesional care să permită identificarea şi raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Alexandru Rafila, precizând că nu este încurajată ascunderea acestor infecţii, ci raportarea lor pentru a se cunoaşte „realitatea”.

Noi nu încurajăm și au fost evaluați câțiva manageri, ascunderea acestor infecții, dimpotrivă vrem să aflăm realitatea, sunt manageri care performează foarte bine și raportează 5-6% în proporție de infecții în indicatorii lor de performanță, nu există niciun fel de sancțiuni pentru raportarea acestor infecții, a subliniat ministrul Sănătății, Alexandru Rafia.

Ministrul a spus că  a discutat cu secretarul de stat în Ministerul Sănătății Adriana Pistol, dacă nu ar fi util să includem în cadrul acestor indicatori un prag limită minim care este acceptabil pentru raportarea acestor infecții. Pentru ca astfel de povești auzim de foarte mult timp. Unii care zic ca nu au avut de 10-15 ani nicio infecție într-un spital, ceea ce este puțin credibil, având în vedere ceea ce se întâmplă la nivel global, ați văzut un studiu neutru, cum a fost studiul de prevalență de moment, a arătat că între raportarea inițială de 2% și corecție – 5,9% – este o diferență de aproape trei ori. Cel mai important este să avem pârghiile – un laborator competent și în paralel buna prescripție în ceea ce privește administrarea antibioticelor.

Întrebat despre posibile sancțiuni pentru managerii care nu raportează corect infecțiile asociate asistenței medicale în spitale, Rafila a spus că exista deja reglementarea bolilor transmisibile, între aceste boli sunt și infecțiile asociate asistenței medicale, sancțiuni de natura pecuniară care sunt ascendente din punct de vedere al cuantumului  și care se aplică celor din unitatea sanitară care nu raportează astfel de infecții.

Potrivit acestuia, ministerul vrea să schimbe mentalităţi şi să asigure cadrul organizatoric şi profesional care să permită identificarea şi raportarea acestor infecţii.

Trendul a fost crescător în 2021 şi 2022, cu o creştere cu 55% a gradului de raportare pe trimestrul unu al anului 2021 şi trimestrul unu al anului 2022. Încă suntem departe, dar lucrăm, a spus ministrul.

El a anunţat că anul acesta sau la începutul anului viitor va fi realizat un studiu privind infecţiile asociate asistenţei medicale.

„Am făcut ultimul studiu în anul 2017 şi următorul o să fie făcut anul acesta sau la începutul anului viitor. (…) Procentul real a fost de 5,9%. (…) Acum facem un nou studiu să vedem care este situaţia şi să vedem care sunt măsurile administrative pe care Ministerul Sănătăţii le-a luat în ultimele şase luni, încât să putem să progresăm şi să ne apropiem de realitate. (…) Ministerul Sănătăţii are rol de reglementare, coordonare şi administrare”, a arătat Rafila.

Alexandru Rafila a prezentat măsurile luate de Ministerul Sănătății în ultimele șase luni:

În ultimele 6 luni, activitățile Ministerului Sănătății au realizat progrese importante în cele două domenii complementare (IAAM și AMR):

  1. Actualizarea Normelor privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale, în care se prevede necesitatea existenței unui laborator/compartiment propriu de Microbiologie în toate unitățile sanitare cu paturi – identificare AMR și IAAM
  2. Actualizarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie

III. Finalizarea activităților derulate în cadrul proiectului “Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România prin documente de politici publice și ghiduri tehnice, după cum urmează :

  • Cadrul Strategic Național și Planul Național de Acțiune pentru combaterea AMR și a IAAM
  • Ghidurile pentru prevenirea și limitarea AMR și IAAM – Microbiologie, Epidemiologie, Boli

infecțioase

  1. Constituirea Comitetului Naţional pentru Prevenirea și Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei

Medicale, privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul IAAM din unităţile medicale şi din centrele rezidenţiale pentru persoanele adulte

  1. Actualizarea prevederilor HG nr. 879/2018 privind înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Limitarea Rezistenţei la Antimicrobiene
  2. Continuarea derulării activităților în cadrul programelor naționale finanțate din bugetul Ministerului Sănătății a Subprogramului naţional de supraveghere şi control al IAAM şi AMR, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor, având ca obiective specifice:
  3. supravegherea în sistem sentinelă, a IAAM în secţiile cu risc crescut – ATI, chirurgie;
  4. supravegherea, în sistem sentinelă, a antibiotipului tulpinilor microbiene care determină infecţii invazive;
  5. monitorizarea consumului de antibiotice la nivel naţional;
  6. realizarea studiului naţional de prevalenţă de moment a IAAM şi a consumului de antibiotice din spital.

VII. Aprobarea HG nr. 657/2022 privind aprobarea conţinutului şi a metodologiei de colectare şi raportare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile în Registrul unic de boli transmisibile, inclusiv a IAAM – care prevede modalitatea de colectare a datelor, raportarea acestora, dar și a sancțiunilor aplicabile în cazul neraportării de către unitățile sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.