Acasă Economie Transportatorii cer Guvernului măsuri concrete pentru susținerea economiei

Transportatorii cer Guvernului măsuri concrete pentru susținerea economiei

DISTRIBUIȚI

 166196 – 31082022   – Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.), împreună cu ceilalți membri UGIR, cerem Guvernului României măsuri concrete pentru susținerea economiei, în perioada următoare. Nu avem nevoie de explicații despre războiul din Ucraina care va menține prețurile energiei ridicate, ci de intervenții în stoparea creșterii acestor prețuri. Altfel vom intra toți în faliment, până la iarnă, anunță printr-un comunicat Biroul de Presă COTAR.

            Constatăm că Executivul a avut la dispoziție 6 luni pentru a elabora un plan de supraviețuire pentru această iarnă, dar la finalul verii ni se transmite că va trebui să ne descurcăm, cu zero măsuri împotriva falimentului de țară. Înțelegem din această abordare că se dorește exact acest rezultat: România stat eșuat (failed state). Am fost pregătiți psihologic încă din 2019, exact de cei care acum sunt la putere, prin repetarea acestei sintagme. Acum ne îndreptăm exact spre această situație care presupune nu doar că vom muri de frig și de foame, la propriu, ci și că România s-ar putea dezintegra, pe regulile care trebuie să fie urmate de orice stat declarant falimentar (eșuat). Fie este preluată datoria suverană, cu garanții pe toate activele statului, fie țara se face bucăți și e preluată de vecini, pentru că statul eșuat nu se mai poate autoguverna.

            Absolut toate acțiunile guvernelor din ultimii doi ani și jumătate duc spre acest dezastru, iar războiul din Ucraina ne e prezentat ca o fatalitate, desi exact Guvernul ar putea face ceva pentru a nu se ajunge la falimentarea mediului privat, apoi a întregii Românii. Falimentele cauzate de scumpirea gazelor vor genera 19 milioane de consumatori vulnerabili. De fapt, nici măcar nu știm câți, pentru că actualul guvern nu a fost în stare să facă nici măcar un recensămât din care să aflăm câți români mai sunt în țară.

            Împreună cu ceilalți membri UGIR, vom lansa o petiție pentru a cere protecție din partea statului. Vom cere încă o dată și demiterea președintelui Cosiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care ne-a mai explicat încă o dată că scumpirea energiei se reflectă prea repede în prețurile pentru consumatori, dar nu se poate interveni pe această piață. Firmele care fac producție sau oferă servicii de tipul transportului sau al reparațiilor auto sunt tot consumatori de energie, iar vulnerabilitatea ar trebui privită și din perspectiva distrugerii economiei.

            „Din nou ne explică Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, cum că se vede prea repede creșterea prețului energiei la consumatorul final, iar Guvernul va lua măsuri pentru consumatorii vulnerabili, dar statul nu poate să intervină pentru scăderea prețurilor nejustificate. Nu se întreabă câți consumatori vulnerabili vor genera falimentele în lanț din mediul privat, dacă vom fi în imposibilitate de a menține producția și serviciile. La privații care aduc bani la bugetul de stat, nu se gândește nimeni.

            Noi nu muncim online sau de acasă în fabrici, în transporturi sau în service-uri auto. Sper că nu-și imaginează nici domnul Chirițoiu, nici membrii Guvernului, că noi vom ține oamenii în frig, eventual să stea la zero grade să repare mașini, la iarnă. Nu poate face nimeni așa ceva. Noi cerem soluții concrete, nu explicații de genul celor date de președintele Consiliului Concurenței, cum că vor rămâne foarte scumpe gazele, deci și electricitatea produsă pe baza lor, cât timp va fi război în Ucraina.

            Guvernul ar fi trebuit să găsească deja soluții pentru a nu distruge economia României. Vedem că au anunțat creșterea salariilor bugetarilor, dar pe privați nu-i întreabă nimeni dacă mai pot ține firmele deschise la iarnă, în condițiile deja anunțate, deci nu înțelegem ce calcule financiare și-au făcut ei, dacă noi intrăm toți în faliment. De unde vor lua banii pentru creșterile salariale la stat?

            Prăbușirea economiei ar fi o reacție în lanț, dacă nu se va lua nicio măsură de protecție pentru firmele care fac producție și oferă servicii bazate pe consum mare de energie. Economia de energie de care vorbesc politicienii sau reprezentanții instituțiilor statului, arată fie că ei efectiv nu înțeleg realitatea, fie că vor să ne bage pe toți în faliment. De exemplu, la un service auto e nevoie și de sudură,de lumina,de incalzire, iar pentru a face economie de energie electrică ar însemna să nu mai folosim aparatele de sudură,sa stam pe intuneric in frig. Le dăm o veste proastă membrilor guvernului: fierul nu se poate lipi cu scoci! Nici șoferii nu pot lucra online, de acasă!

            Transportatorii rutieri nici măcar nu au primit vreun ajutor în timpul pandemiei, deși le-a fost blocată și lor activitatea, pentru o lungă perioadă. Acum suntem puși în fața unor scumpiri fără precedent la carburant, pe care Consiliul Concurenței le ignoră, deși prețul barilului de petrol a scăzut cu mult față de perioada exploziei inițiale a prețurilor carburanților.

            Consiliul Concurenței ignoră în continuare și menținerea prețurilor ridicate la polițele RCA, absolut nejustifiată, în timp ce asiguratorii nici măcar nu plătesc despăgubirile. Am cerut în mai multe rânduri Consiliului Concurenței să verifice constituirea de carteluri în ambele sectoare de activitate în care prețurile sunt menținute artificial la un nivel ridiact, dar instituția a declarat că nu poate interveni în niciun fel, cum nu o poate face nici pe piața energiei.

            „Solicităm controale de fond la toți asiguratorii. În ultimii 30 de ani, nici o firmă de sigurări nu a avut control de la ANAF. Transportatorii de marfa si persoane , școlile de șoferi, service-urile auto,toate activitatile noastre conexe  aduc anual 18% din PIB, în timp ce asiguratorii care încasează miliarde de euro anual, aduc mai puțin de 2% din PIB, în fiecare an”, mai spune Vasile Ștefănescu.

            Amintim și dificultățile pe care le întâmpină păgubiții societății City Insurance din partea Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA) pentru obținerea despăgubirilor în cazul proceselor câștigate în instantă, dar pe care FGA refuză să le pună în aplicare, motivând lipsa cadrului legal. De peste 3 ani, șoferii nevinovați de producerea unui accident de circulație, care ar fi trebuit despăgubiți, în baza polițelor RCA emise de City Insurance, nu își primesc banii. Acest asigurator, sub supravegherea ASF, a refuzat să achite despăgubirile conform legii. Păgubiții RCA au reclamat la ASF refuzul City Insurance de a face plata despăgubirii conform legii.

            ASF i-a trimis pe păgubiții RCA ai City Insurance să își caute dreptatea în instanțele de judecată, iar zeci de mii de români, crezând în buna credință a vicepreședintelui ASF,  Cristian Roșu – responsabilul pentru sectorul de asigurări, i-au urmat indicațiile și au început acțiuni în instanță, față de City Insurance, societatea înregistrând zeci de mii de litigii pentru neplata despăgubirilor conform legii RCA. După 2-3 ani de luptă în instanțele de judecată, păgubiții au câștigat drepturile care li se cuvin, dar, între timp, City Insurance a intrat în faliment. Păgubiții au depus la FGA noi cereri de plată, conform deciziilor instanțelor de judecată, iar această instituție a refuzat plata drepturilor câștigate în instanță. Nu răspunde nimeni nici pentru aceasta escrocherie financiară.

            Cerem urgent soluții concrete din partea Guvernului României, pentru a evita dezastrul economic anunțat pentru această toamnă și iarnă!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.