Acasă Politic România susține plafonarea prețului la gaze

România susține plafonarea prețului la gaze

DISTRIBUIȚI

166325 – 10092022 –  România a susţinut, în cadrul Consiliului Energiei, măsuri precum plafonarea preţului gazelor ruseşti, existenţa unei platforme pentru achiziţia în comun a gazelor în UE, precum şi posibilitatea de accesare a unor linii de credit pentru companii din partea Băncii Central Europene, spune inistrul Energiei, Virgil Popescu, care a participat, 166324 – 10092022  –  vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, organizată la Bruxelles, în contextul discuţiilor la nivel european privind preţurile ridicate la energie şi pregătirea pentru iarnă.

Evoluţiile din ultima perioadă de pe piaţa energiei electrice, în contextul continuării agresiunii Rusiei din Ucraina şi al unei producţii scăzute la nivelul UE, necesită adoptarea rapidă a unui set de măsuri care să permită stabilizarea pieţei şi scăderea preţului plătit de consumatori, spune ministerul.

Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea preţurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie. Reuniunea miniştrilor Energiei a avut scopul de a analiza şi agrea o direcţie comună de acţiune cu privire la demersurile viitoare. În concret, pe termen scurt, Comisia Europeană vizează măsuri precum: reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare şi obligatorii pentru orele de vârf de consum; captarea veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit; contribuţie de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili; creşterea lichidităţii pe pieţele de energie; reducerea preţurilor la gaze naturale, cu accent, în mod special, pe plafonarea preţului gazelor naturale importate din Rusia.

”Cu privire la măsurile de intervenţie pe termen scurt, România susţine o abordare echitabilă faţă de toate statele membre. Plafonarea preţului la gazul natural la nivelul UE, inclusiv la cel importat din Rusia, este susţinută de mai multe state membre, inclusiv de către România şi ar putea contribui semnificativ la reducerea volatilităţii pieţei europene. În acest sens, România a subliniat importanţa activării Platformei Energetice Europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuţie echitabilă a volumelor suplimentare de gaze şi LNG atrase către UE”, potrivit unui comunicat de presă.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.